Mașinile electrice: autonomiile reale iarna (test 2024)

Mașinile electrice autonomiile reale iarna test 2024 AutoExpert.ro

Bateriile se descarcă iarna mult mai repede decât vara. E un fapt pe care nimeni nu-l contestă, dar pe care norvegienii îl verifică în mod organizat, de două ori pe an. În 2024, au testat din nou autonomiile reale ale EV-urilor, pentru a afla dacă Tesla, care a afișat cele mai mari autonomii anii trecuți, a rămas ”regina balului”.

Organizatorul, Federația Norvegiană Auto (NAF), este o organizație cu peste 500.000 de membri. Practic, aproximativ un sfert dintre șoferii norvegieni sunt membri NAF. Testele de autonomie a mașinilor electrice sunt organizate de NAF o dată la 6 luni, respectiv în iarna și în vara fiecărui an.

Cel despre care citești acum a avut loc în ianuarie, în toiul iernii. Temperatura în timpul testului s-a situat între -2 și -10 grade C. În plus, cei 23 de competitori au avut de înfruntat și vântul, care a suflat cu putere.

Mașinile electrice autonomiile reale iarna test 2024 AutoExpert.ro

La edițiile anterioare, modelele Tesla au dominat clasamentul, obținând cele mai bune autonomii. Astfel, ne-am fi așteptat ca și în acest an să avem parte de o victorie a Teslei Model 3. Surprinzător, n-a fost să fie.

Autonomiile reale – rezultatele

Toate exemplarele din test au pornit dimineața, cu bateria plină. Toate au urmat același traseu, în condiții identice. În scenarii identice, modelul care a demonstrat cea mai mare autonomie a fost HiPhi Z. Chinezul a fost singurul care a reușit să parcurgă peste 500 km cu un plin, oprindu-se după 522. Acesta a reușit să-l devanseze pe compatriotul NIO ET5 (481,4 km) și pe coreeanul Ioniq 6 (467,8 km).

Make/ModelAutonomie declaratăConsum declarat (kWh/100 km)Autonomie reală iarna (difierență față de cea declarată)Consum real iarna (difierență față de cel declarat)
Audi Q8 e-tron Sportback515 km22,4 kWh/100 km411,4 km (-20,1%)24,8 kWh/100 km (+10,4%)
BMW i5 (eDrive40)505 km18,7 kWh/100 km443,6 km (-12,2%)19,7 kWh/100 km (+5,3%)
BYD Dolphin427 km15,9 kWh/100 km339,2 km (-20,6%)17,1 kWh/100 km (+7,5%)
Ford F-150 Lightning429 km18,7 kWh/100 km337,5 km (-21,3%)23,9 kWh/100 km (+27,8%)
HiPhi Z555 km20,4 kWh/100 km522 km (-5,9%)24,32 kWh/100 km (+9,2%)
Hyundai IONIQ 6614 km14,3 kWh/100 km467,8 km (-23,8%)16,3 kWh/100 km (+14%)
Hyundai Kona Electric454 km16,6 kWh/100 km341,3 km (-24,8%)18,3 kWh/100 km (+10,2%)
Jeep Avenger395 km15,7 kWh/100 km286 km (-27,6%)19,4 kWh/100 km (+23,6%)
Kia EV9505 km22,8 kWh/100 km441,9 km (-12,5%)23 kWh/100 km (+0,9%)
Lotus Eletre530 km20,3 kWh/100 km464,6 km (-12,3%)24,8 kWh/100 km (+22,2%)
Mercedes-Benz EQE SUV491 km21,5 kWh/100 km399 km (-18,7%)22,5 kWh/100 km (+4,7%)
MG4 Trophy Long Range520 km16,5 kWh/100 km399,6 km (-23,2%)17,5 kWh/100 km (+6,1%)
NIO EL6 (ES6)529 km22,1 kWh/100 km456 km (-13,8%)19,8 kWh/100 km (-10,4%)
NIO ET5560 km21,6 kWh/100 km481.4 km (-14%)19,4 kWh/100 km (-10,2%)
Nissan Ariya498 km20,4 kWh/100 km369,4 km (-25,8%)21,7 kWh/100 km (+6,4%)
Opel Astra413 km15,7 kWh/100 km296 km (-28,3%)17,4 kWh/100 km (+10,8%)
Peugeot E-308409 km12,7 kWh/100 km297 km (-27,4%)17 kWh/100 km (+33,9%)
Polestar 2 Long Range614 km15,8 kWh/100 km430 km (-30%)18,5 kWh/100 km (+17,1%)
Tesla Model 3629 kmind.441 km (-29,9%)18 kWh/100 km (ind.)
Toyota bZ4X460 km16,2 kWh/100 km313,5 km (-31,8%)19,8 kWh/100 km (+22,2%)
Volkswagen ID.7608 km14,4 kWh/100 km414 km (-31,9%)18,9 kWh/100 km (+31,2%)
Volvo C40572 km17,5 kWh/100 km395 km (-30,9%)21,1 kWh/100 km (+20,6%)
XPeng G9520 km21,3 kWh/100 km451,8 km (-13,1%)22,8 kWh/100 km (+7%)

Dincolo de valorile autonomiei, mai sunt câteva aspecte care ne interesează. Primul – diferența dintre autonomia declarată și cea obținută în test. Astfel, cea mai mică abatere a fost înregistrată tot de HiPhi Z (-5,9%), urmat de BMW i5 (-12,2%) și Lotus Eletre (-12,3%).

Apoi, consumul de curent. Ioniq 6 a avut un consum fabulos, de 16,3 kWh/100 km. L-au urmat BYD Dolphin (17,1 kWh/100 km) și MG4 (17,5 kWh/100 km).

În sfârșit, diferența dintre consumul declarat și cel obținut iarna, pe șosea. Chinezii de la Nio au fost cei mai pesimiști, consumul real fiind chiar mai mic cu 10,4% decât cel declarat, în cazul modelului EL6, și cu 10,2% mai mic la ET5. Pe locul 3 s-a situat Kia EV9, care a consumat cu 0,9% mai mult decât a declarat oficial.

via naf.no

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top