Cu Mazda MX-5 la Slănic Moldova – mașini și locuri

Dincolo de timp

Ajungem în Slănic. Temperatura la ora 18 este cu 10° C sub cea din Bucureștiul orei 10 dimineața. Totul e curat, de la aer la împrejurimi. Și împădurit. O priveliște cum nu prea ți-e dat să întâlnești în țară, unde defrișarea pare un sport național. Centrul primenit al stațiunii are tufele tunse la milimetru, așa cum se întâmpla odată în România comunistă, așa cum se întâmplă acum în afară. E ca o poartă spre trecut, care fascinează orice inimă rece. Plătești parcarea, ca în orice loc civilizat, dar e ieftin, 10 lei pe zi.

Apoi, poți să-ți faci de cap – există un traseu numit „300 de scări“, care te urcă prin pădure până pe Culmea Dobrului, apoi te coboară pe același versant până în celălalt capăt al stațiunii. Durează aproape 2.5 ore, dar este mai mult pustiu, în special la coborâre, pentru că mulți turiști fac cale întoarsă pe aceeași rută. Practic, cobori prin mijlocul pădurii, printre sălbăticiuni inofensive. Clar mai inofensive decât semenii noștri. Și te bucuri. O bucurie interioară care nu răzbate în afară, de teamă să nu spulbere liniștea pădurii. Și te încarci. Și-ți dai seama că fericirea e simplă. E gratuită. E pură.

Înapoi, în civilizație

Apoi, revii în Slănic. Treci prin fața terasei La Cascadă, unde te oprești pentru o carafă de vin și cea mai bună carne la garniță pe care o poți savura pe glob. Pare și mai gustoasă după efortul susținut de la cățărare și coborâre. În drumul spre cazare, străbați în aval albia râului Slănic, treci pe lângă cascadă și te oprești să-i faci o poză. Și te uiți la versanții abrupți, din stâncă dură, care o separă de munte. Și te minunezi cum de și-au făcut loc rădăcinile copacilor în ele. Și-ți dai seama că, oricât de măiestru e Dumnezeul roadsterelor, niciodată n-o să-l egaleze pe cel al naturii.

➡ Configurează-ți aici propriul MX-5! 💡

Paradoxal, Slănic Moldova nu e cunoscut pentru niciuna dintre cele pe care vi le-am povestit mai sus. E celebru pentru izvoarele sale minerale, care, acum 220 de ani, au și determinat ridicarea orașului. După 35 de ani, avea abia 50 de locuitori. Acum, are mult mai mulți, dar, cel mai important, are 20 de izvoare de apă, care tămăduiesc practic orice boală curabilă. Aici s-au tratat Ion Creangă și Carol I. Aproape totul a fost distrus în Primul Război Mondial, dar a scăpat perla. Cazinoul construit în 1894, un monument istoric conservat minunat. Azi, străjuiește de sus stațiunea.

I-am adus ofrandă MX-5-ul meu, a doua zi, la ședința foto de la răsăritul soarelui. Două lumi diferite, care s-au ciocnit în fața lentilei unui telefon. Cu noaptea-n cap, stațiunea adormită începe să se dezmorțească timid sub primele raze. Culorile reci ale nopții capătă nuanțe calde, iar singurele amprente umane suntem noi, care ne jucăm cu MX-5 fără a fi deranjați, și difuzorul din parcul central, din care răzbate vocea cântăreței Mireille Mathieu.

Un cuplu. O mașină. Un telefon. O destinație desprinsă din manualul de istorie. Nu trebuie mai mult pentru a-ți picta propriul tablou.