Mercedes-Benz EQC va fi dezvăluit mâine. Tot ce știm despre primul crossover electric de la Stuttgart

Mercedes-Benz EQC

Mercedes-Benz va dezvălui primul crossover electric al companiei, conceput pentru a fi un vehicul cu emisii zero. Cu 24 de ore înainte de prezentare, compania de la Stuttgart arată încă un teaser cu mașina.

Având la bază conceptul EQC, prezentat cu doi ani în urmă, Mercedes-Benz EQC a fost supus unor teste intensive, pe drumuri din întreaga lume, dar și în off-road, înainte de ca versiunea de serie să fie definitivată. Purtând un strat gros de camuflaj, în ultima perioadă în combinația negru-albastru, EQC a fost parțial dezvăluit în teasere care au arătat partea frontală și partea posterioară a mașinii. Dar cel prezentat acum arată și mai mult.

Mercedes-Benz EQC testează

la temperaturi de peste 40 de grade în deșert

Se apropie momentul prezentării oficiale, programate pentru ziua de mâine, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în Suedia, la Stockholm.

EQC ar trebui să primească, la fel ca și conceptul, o baterie de 70 kWh, care îi asigură o autonomie de până la 500 de kilometri, dar noua normă de poluare, WLTP, în vigoare de la 1 septembrie, va modifica aceste cifre. Două motoare electrice pe puntea din față și unu amplasat pe puntea din spate, vor pune în mișcare mașina. Mercedes trece în contul viitorului EQC o accelerație de la 0 la 100 km/h în mai puțin de cinci secunde.

Mercedes-Benz EQC va ajunge în showroom-uri anul viitor.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Finaliste Car of the Yeari AutoExpert

Car Of The Year 2025

După acceptarea intrării României în elita presei auto europene – juriul Car Of The Year (detalii aici https://www.caroftheyear.org/jury.php ) – am participat

Scroll to Top