Mercedes-Benz GLA 250 e este al patrulea Plug-In Hybrid al gamei compacte

Mercedes-Benz GLA 250e

În cadrul lansării online oficiale pe piața noastră a noului Mercedes-Benz GLA, oficialii Mercedes-Benz România au dezvăluit cum se va extinde gama GLA. Aceasta va cuprinde modelul Plug-In Hybrid Mercedes-Benz GLA 250 e și modelul electric Mercedes-Benz EQA

Din cauza epidemiei de coronavirus, Mercedes-Benz a ales soluția de a prezenta online a doua generație Mercedes-Benz GLA.

Noul GLA are proporții de SUV veritabil, având 1.611 mm înălțime, cu 104 mm mai mult decât vechiul model. Astfel,șoferul stă acum cu 140 mm mai sus decât în A-Class și cu 50 mm mai sus decât în B-Class.

Ampatamentul mai mare cu 30 mm și bancheta culisantă pe distanța a 14 cm degajă mai mult spațiu la interior iar vizibilitatea este net superioară.

Sunt disponibile șapte versiuni iar prețurile pornesc de la 37.390 euro cu TVA
– GLB 200 (1,33 litri, 163 CP, cutie automată 7 trepte)  37.390 euro
– GLB 250/250 4Matic (2 litri turbo, 224 CP, cutie automată 8 trepte) 44.590/46.690 euro
– GLB 200d/200d 4Matic (2 litri turbodiesel, 150 CP, cutie aut. 8 trepte) 38.590/40.690 euro
– GLB 220d/220d 4Matic (2 litri turbodiesel, 190 CP, cutie aut. 8 trepte) 43.690/45.790 euro

Citește toate informațiile despre Mercedes-Benz GLA 

Oficialii Mercedes-Benz România au anunțat că gama va fi completată cu Mercedes-Benz GLA 250 e Plug-In Hybrid și cu Mercedes-Benz EQA.

Mercedes-Benz GLA 250 e este la patrulea model Plug-In Hybrid al gamei compacte după Mercedes-Benz A 250 e hatch și sedan și B 250 e.

Modelul plug-In Hybrid Mercedes-Benz GLA 250 e va avea sistemul de propulsie de la Mercedes-Benz A 250 e care combină motorul turbo pe benzină de 1,33 litri cu 160 CP și 250 Nm cu un motor electric de 102 CP și 300 Nm, puterea ansamblului fiind de 218 CP și 450 Nm.

Bateria de 15,6 kWh promite o autonomie electrică de 69 km WLTP în cazul lui A 250 e și în premieră la un model Plug-In Hybrid aceasta se poate încărca foarte rapid și de la stații de curent continuu. Bateria se încarcă de la o stație DC de la 10 la 80% în numai 25 minute.

Bateria de 150 kg este amplasată sub banchetă și în acest fel nu afectează absolut deloc volumul portbagajului. Ca și A 250 e, GLA 250 e va avea suplimentar modurile Electric și Battery Level (se conservă energia din baterie pentru o utilizare ulterioară).

Tot cu ocazia lansării lui GLA, Mercedes-Benz a anunțat că SUV-ul Mercedes-Benz EQA construit pe baza noului GLA  va fi cel mai mic model al gamei EQ. Cu alte cuvinte nu va exista un Mercedes-Benz A-Class electric în viitorul apropiat.

Adaugati comentariu