MG4 – primul contact cu rivalul lui VW ID.3 și Renault Megane E-Tech

MG4 Autoexpert.ro

MG Motors este parte a gigantului brand chinezesc SAIC, care a devenit cunoscut în ultimii ani pentru vânzarea de vehicule electrice. Noi am testat în premieră modelul electric MG4 care ar putea deveni un bestseller pe piața auto din România.

 

Brand cu o lungă istorie în lumea automobililului, MG Motors a fost cumpărată, în 2006, de grupul SAIC Motors. Cu toate că modelele sunt produse în China, studiourile principale de design rămân în continuare în Marea Britanie, în Birmingham sau în Londra.

 

Marele atu al modelului MG4 pe piața din Europa este prețul. Nu degeaba, acesta a devenit al doilea cel mai vândut automobil electric din Europa. Doar Tesla Model 3 este un model mai popular. MG4 este un vehicul încăpător, ideal pentru familie. Și, pentru că are un preț redus, acesta va fi destul de întâlnit și pe străzile de la noi.

 

Design atrăgător

 

La prima vedere, este un hatchback înălțat care arată familiar. După o scurtă perioadă de gândire și o căutare pe internet ne-am dat seama. Am constatat că aspectul exterior și dimensiunile exterioare sunt asemănătoare cu cele de la VW ID.3. Deocamdată, MG4 este disponibil în România doar cu bateriile de 51, respectiv 64 kWh capacitate brută. La anul va veni pe piață și o versiune cu baterie de 77 kWh sau o versiune sport cu tracțiune integrală 435 CP.

 

Noi am testat versiunea de 51 kWh ce are un preț de pornire de 31.400 de euro, cu 12 mii mai puțin decât ID.3 cu bateria de 58 kWh. Singura opțiune pe care o poți alege este vopseaua metalizată. Pe lângă albul de bază sunt disponibile contra sumei de 500 de euro alte cinci culori. Pentru versiunea de 64 kWh ce are o putere de 204 CP, la fel ca ID.3 cu bateria de aceeași capacitate va trebui să scoateți din buzunar 35.900 euro. Modelul german cu echiparea similară pornește de la 48.734 euro.

 

Performanțe suficiente pentru viața de zi cu zi

 

Puterea maximă livrată de motorul electric este de 170 CP, iar cuplul maxim de 250 Nm. Autonomia declarată este de 350 km. Pe un traseu de 30 km format atât din drum național, cât și autostradă, am reușit un consum de 22,4 kWh/100 km la o temperatură exterioară de aproximativ 4 grade. Viteza medie pe traseu a fost de 62 km/h.

MG4 Autoexpert.ro

Puterea maximă de încărcare pe AC la versiunea de 51 kWh este de 6,6 kW, iar la varianta cu baterie de 64 kWh, de 11 kW. Pe curent continuu (DC), modelul cu bateria mică încarcă cu o putere maximă de 88 kW, ceea ce se traduce într-un timp de așteptare de aproximativ 35 min de la 0 la 80%. Modelul cu bateria mare beneficiază de o putere maximă de încărcare de 140 kW, adică un timp de așteptare de 25 de minute de la 0 la 80%.

Ca la orice mașină electrică, autonomia este influențată de modul de condus. MG4 ne vine în ajutor cu 3 trepte de regenerare, dar și cu un mod adaptiv. Pentru mersul în oraș este disponibil și modul de condus cu o singură pedală. O problemă de ergonomie este absența padelelor sau a unui buton fizic pentru reglarea nivelului de regenerare. Șoferul trebuie să își ia ochii de la drum și să caute prin meniul din ecranul tactil central de 10,25 inchi.

În rest, experiența de condus este una plăcută. Motorul electric transmite puterea către roțile din spate și creează o oarecare senzație de dinamism. Acest sentiment apare și mulțumită distribuției 50:50 a greutății. Direcția este precisă și are un feedback previzibil, iar mașina se simte energică și mult mai ușoară decât o arată cele 1,7 tone ale sale.

 

Interior spațios

 

Înăuntru, MG4 aduce cu mașinile grupului VAG. Instrumentarul de bord digital de 7 inchi este foarte asemănător cu cel de pe ID.3. Volanul îmbrăcat într-o imitație de piele are o formă șic și este plăcut la atingere. Scaunele față din stofă sunt confortabile și oferă o susținere laterală bună. Pe banchetă pot călători confortabil fără probleme trei adulți. Volumul portbagajului de 363 litri este cu doar 22 l mai mic decât la ID.3.

Așteptăm cu nerăbdare să avem mașina la test pentru o perioadă mai lungă pentru a reveni cu impresii complete de condus. Suntem siguri că va deveni rapid una dintre cele mai bine vândute mașini electrice din țara noastră. Pe lângă prețul imbatabil, la succesul modelului contribuie și garanția triplă (garanție, verificare anuală și asistență rutieră gratuită) de 7 ani sau 150.000 km.

1 thought on “MG4 – primul contact cu rivalul lui VW ID.3 și Renault Megane E-Tech”

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top