Prezentare Ford 4×4

Nu mai e un secret că din ce în ce mai mulți producători auto se orientează către lumea 4×4, chiar și pentru modele de mare serie. Pariul a fost preluat și de Ford, care a dezvoltat o ofensivă excelent pusă la punct: șapte vehicule de persoane și unul comercial pot beneficia de sistemul de tracțiune integrală.

Nu mai puțin de opt modele din actuala gamă Ford oferă sisteme de tracțiune integrală. Fie că vorbim despre SUV-urile Kuga facelift (abia lansat în România) și Edge, despre modelele de familie S-MAX sau Galaxy, despre impunătorul Ranger sau popularul Mondeo, toate pot fi dotate de acum cu soluții inginerești care pun la lucru toate cele patru roți. Mai mult, chiar și una dintre bijuteriile noii divizii Ford Performance, noul Focus RS, este echipată cu un sistem 4×4.

La toate se adaugă și Ford Transit, stindardul diviziei de vehicule comerciale, care la rându-i poate fi dotat cu tracțiune integrală. Să fie oare această direcție un moft născocit de Ford? Nicidecum! Dacă privim cifrele de vânzări pe care le-au avut SUV-urile mici și compacte pe piața din România în 2016, remarcăm o creștere cu peste 26% față de anul precedent, iar dacă ne referim la SUV-urile mari și de lux, progresul vânzărilor este chiar și mai spectaculos: peste 30%.

Mai mult chiar, în cazul modelului Kuga, 54% dintre exemplarele comercializate pe plan intern anul trecut s-au aflat în echiparea de top, Titanium, combinată cu motorul 2.0 TDCI, transmisia Powershift și tracțiunea integrală. Dacă ținem cont și de faptul că ponderea SUV-urilor este de 26% din totalul autoturismelor vândute în România în 2016, înțelegem cât de mare este miza.

2

Lupta pentru supremație este, deci, inutilă fără o gamă serioasă 4×4. După cum am spus, șapte vehicule de persoane plus unul comercial vor conlucra la această ofensivă, comparativ cu doar trei modele care ofereau sisteme de tracțiune integrală în 2012. Planurile Ford se bazează pe studii serioase, din care reiese că 24% dintre clienții de autoturisme noi vor să se orienteze către SUV-uri. De ce?

Tot în procente aflăm că 41% din segmentul amintit consideră SUV-urile ca fiind vehicule sportive și distractiv de condus, 45% afirmă că se văd mai puternici la volanul unui astfel de model, 38% mizează pe imaginea pe care o creează un SUV, iar 52% se declară fani ai nivelului de siguranță din acest segment. Kuga și Edge Pentru toate aceste dorințe, Ford are două oferte serioase ce vin echipate cu sistem Intelligent All Wheel Drive. Kuga este modelul pe care a debutat acest sistem, în 2012.

Pentru 2017, SUV-ul a primit un facelift important, care a adus un design exterior expresiv, un nou motor diesel de bază, de 1,5 litri și120 CP și o echipare mai cuprinzătoare. Piesa centrală a habitaclului este cea mai recentă variantă a sistemului de infotainment dezvoltată de americani, SYNC 3, capabilă să proceseze informațiile de zece ori mai repede decât precedenta versiune și compatibilă cu peste 100 de aplicații descărcabile de pe internet.

Ford Edge se află la începutul aventurii europene și pe lângă sistemul de tracțiune preluat de la Kuga vine și cu sistem de direcție adaptiv sau sistem activ pre-coliziune care detectează și pietonii. Despre Intelligent AWD trebuie spus că măsoară în permanență condițiile de aderență și că poate distribui cuplul motor între punți (către cea cu aderență mai mare) în doar 20 de milisecunde. Edge este disponibil cu două motorizări: 2 litri turbodiesel/180 CP cu transmisie manuală cu 6 trepte și 2 litri bi-turbodiesel/210 CP cu transmisie automată Powershift cu 6 trepte.

Ranger Facelift Ranger a suferit de curând un facelift, având o nouă parte frontală și o nouă planșă de bord care include sistemul multimedia SYNC 3 cu display de 8 inch și noi modalități de control de tip swipe și pinch, asemenea smart- phone-urilor. Dieselul cu 4 cilindri de 2,2 litri a fost revizuit oferind acum 130 și 160 CP, și un cuplu motor maxim mărit cu 10 Nm la 385 Nm, în timp ce motorul de top cu cinci cilindri, de 3,2 litri, furnizează 200 CP. Cutia automată este disponibilă pe motoarele mai puternice de 160 și 200 CP și doar în echipările de top Limited și Wildtrack.

Sistemul său de tracțiune integrală cuprinde și o cutie de transfer cu două viteze. În mod normal, în condiții de deplasare clasice, Ranger este propulsat de puntea spate. Când condițiile de aderență o cer, șoferul poate comuta manual (de la comenzi dedicate) modul 4×4, chiar și în mers, la viteze de până la 120 km/h.

3

Dacă și acesta ajunge să fie depășit (discutăm deja despre off-road împins spre extrem), se poate comuta în modul 4×4 Low, iar diferențialul spate blocabil electronic poate salva chiar și cele mai complicate situații. Mondeo, S-Max, Galaxy 4×4 Ford intuiește bine că nu doar clienții de SUV-uri își doresc un plus de siguranță (și chiar de dinamism) și se orientează către sisteme de tracțiune integrală.

Așa se face că și pentru Ford Mondeo, Ford S-MAX sau Ford Galaxy se pot comanda de acum cu sistemul Intelligent AWD, care poate transfera cuplul de la 100/0% față-spate până la maximum 50/50%. Practic, discutăm despre un sistem identic cu cel prezent pe Kuga, cu un timp de reacție în transferul de cuplu motor între punți de 20 milisecunde. Ecosport EcoSport, singurul SUV Ford fără 4×4, își așteaptă succesorul care a fost deja prezentat la Salonul Auto de la Los Angeles 2016.

Acesta va avea la bază platforma provenită de la Ford Fiesta, va fi produs la Craiova începând cu ultima parte a anului 2017 și exportat în toată Europa. Noutățile modelului constau în restilizarea zonei frontale și a întregului habitaclu, pentru a se încadra mai bine în noul limbaj de design Ford și în introducerea noului sistem multimedia SYNC 3, compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top