Motivul pentru care Daimler dă afară peste 1000 de șefi

Daimler

Daimler va da afară aproximativ 1.100 de angajați la nivel global. Cei vizați ocupă exclusiv poziții de conducere în Germania. Acest lucru înseamnă că aproximativ 10% din management se află în pragul concedierii.

Această măsură face parte din planul de reducere a costurilor pus la cale de noul CEO Ola Kallenius, numit în locul lui Dieter Zetsche, dezvăluie Bloomberg.

Un comunicat intern, care menționează planul de austeritate al companiei, a ajuns deja în Inbox-ul angajaților. Reprezentanții sindicatelor sunt dispuși să discute termenii încetării contractelor pentru a obține condiții avantajoase pentru cei care urmează să fie concediați.

Concedieri MASIVE. Compania din domeniul auto cu șase fabrici în România, a decis închiderea unor uzine

Presa germană anunță că Daimler a semnat un acord prin care se obligă la concedieri forțate în Germania, până în 2030. Reprezentanții sindicatelor înțeleg măsura radicală care va ajuta compania să își îmbunătățească situația financiară, în contextul unei modificări radicale la nivelul industriei, ale cărei resurse sunt orientate acum către mașini electrice și autonome. Aceștia refuză însă propunerile venite din partea conducerii de a reduce bugetul rezervat veniturilor angajaților prin renunțarea la măririle de salariu programate pentru anul viitor.

Constructorul auto este afectat și de rechemările masive în service, de amenzile pe care trebuie să le plătească în scandalul global Dieselgate și de tensiunile care afectează mediul afacerilor în ultima perioadă. Daimler a suferit pierderi nete cotate la 1,2 miliarde de euro în cel de-al doilea trimestru. Sunt primele trei luni din ultimii zece ani în care compania înregistrează pierderi.

Criză la Nissan. Anunțul care îi sperie pe mii de angajați și pe milioane de clienți

CEO-ul Daimler, Ola Kallenius, își va dezvălui planurile săptămâna viitoare, în cadrul unei întâlniri care va avea loc la Londra, pe 14 noiembrie, urmată de o adunare a acționarilor, programată să aibă parte a doua zi, la New York.

“Ne aflăm, la ora actuală, în cursul unei discuții constructive cu reprezentanții sindicatelor, dar nu vom comenta speculațiile apărute”, a fost declarația unui reprezentant Daimler,citat de Automotive News.

Adaugati comentariu