Ne pregătim pentru o schimbare de motoare la Dacia Logan și Sandero?

Motoare Logan și Sandero autoexpert.ro

Renault a confirmat dezvoltarea unui propulsor nou, pe benzină, de 1,2 litri. Îl va înlocui acesta pe actualul 1,0 l TCe de pe Logan și Sandero? 

Actualele generații Logan și Sandero au renunțat la motoarele diesel. De fapt, singurul motor cu care poți comanda modelele de clasă mică este cel de 1,0 litru, turbo sau atmosferic. E drept, există și o versiune pe GPL care scade emisiile de CO2, dar nu va fi suficientă pentru a încadra producția Dacia în viitoarele limite, ce vor intra în vigoare în 2025, odată cu normele Euro 7. Chiar dacă GPL-ul scade emisiile cu aproximativ 10 g/km, nu e suficient.

grand-duster

Primul pas în modernizarea gamei de motoare la Dacia va fi făcut anul viitor. Atunci va începe să fie produs break-ul cu alură de crossover și 7 locuri. Acesta va înlocui simultan Logan MCV și Lodgy. Îl vom vedea oficial la începutul lunii viitoare, la Salonul de la Munchen, unde vom fi prezenți și noi.

➡ Iată ce știm despre viitorul Logan MCV! 💡

Nu știm nimic legat de motorizările sale. Dar zvonurile vorbesc despre unitatea de 1,3 litri TCe, de 100 și 130 CP, însoțită de un mic starter-generator, cu care va forma un sistem mild-hybrid pe 12 V. La fel ca la Renault Arkana. Va exista și o versiune E-TECH, care va prelua tehnica de pe Clio, pentru un total de 140 CP.

Dacia Bigster autoexpert.ro

După ce vom descoperi Logan MCV, ne vom pregăti de viitorul SUV compact, prefigurat de Bigster. Până acum, cu toții ne așteptam la o versiune E-TECH plug-in antrenată de propulsorul lui Captur. Acesta are un motor pe benzină, aspirat, de 1,6 litri și dezvoltă un total de 160 CP.

Însă Renault dezvoltă un nou motor pe benzină, de 1,8 litri, pentru viitoarele sisteme E-TECH. Date fiind dimensiunile mari ale viitorului SUV, suntem îndreptățiți să credem că acesta va fi utilizat în premieră pe modelul românesc. Și xincronizarea ar fi perfectă: motorul este așteptat în toamna lui 2024. Totodată, și a treia generație Duster, care va fi lansată peste 3 ani, ar putea să primească acest sistem de propulsie E-TECH, cu motor de 1.8 l.

Logan și Sandero vor avea versiuni hibrid

Cât despre popularele Logan și Sandero, e clar că platformele permit hibridizarea, drept urmare ne așteptăm ca tehnologia E-TECH să fie adoptată și de către acestea. Cea mai logică variantă ar fi sistemul full-hybrid de pe Clio E-TECH, de 140 CP. Îl așteptăm odată cu faceliftul de ma mijlocul vieții.

Însă ar mai putea exista o noutate. Francezii se pregătesc să lanseze un propulsor nou, turbo, de 1.2 litri TCe. Acesta va avea 3 cilindri și va ataca direct motorul PureTech de pe Peugeot. Ne putem aștepta ca acest motor, numit HR12, să înlocuiască actualul 1.0 TCe care, actualmente, animă și modelele Logan și Sandero.

Platforma Dacia Logan și Sandero 2021

Sunt doar supoziții, nimic oficial. Rămâne de văzut dacă costurile de producție vor justifica trecerea la acest motor. Oricum ar fi, viitorul propulsor 1.2 TCe va fi oferit în trei variante. Acestea sunt mild-hybrid pe 48 V, full-hybrid și plug-in hybrid.

O privire asupra gamei E-TECH

Practic, gama de propulsoare E-TECH va avea trei niveluri: small (actualul 1,6 și viitorul 1,8 l aspirat + electric), medium (1,2 TCe + electric, până la 200 CP) și large (necunoscut încă, posibil un viitor un 1,5 TCe + electric). Va fi introdusă în producție o nouă cutie E-TECH, pentru versiunile medium, care va fi fabricată la Valladolid, în Spania, în aceeași uzină cu motorul 1,2 TCe.

 

Adaugati comentariu