Nici Lamborghini nu merge la Salonul Auto de la Paris. Sunt zece absenți!

Lamborghini Salonul Auto de la Paris

Crește numărul producătorilor auto care taie de pe listă Salonul Auto de la Paris din această toamnă. Și Lamborghini a anunțat că nu va ajunge în octombrie în Orașul Luminilor, iar numărul absenților a ajuns astfel la zece.

Lamborghini arată solidaritate față de grupul-mamă Volkswagen și își anunță absența de la Paris. Constructorul italian motivează absența prin intenția de a-și canaliza resursele în cu totul altă direcție. Vestea vine pe fondul anunțului mai multor companii auto conform căruia nu vor avea stand la Salonul Auto de la Paris.

Cel mai mare salon auto al toamnei rămâne astfel fără zece constructori importanți. Pe lângă Volkswagen, Audi, Volvo, Opel, Mazda, Mistubishi, Fiat-Chrysler Automobiles, Ford, Nissan și Infiniti au refuzat invitația organizatorilor. Constructorii sunțin că saloanele auto nu se bucură de expunerea pe care le-o aduce mediul online, dar implică, în schimb, resurse uriașe, atât financiare, cât și organizatorice, pe care nu sunt dispuși să le investească. Sunt șanse mari, însă, ca marii absenți să organizeze evenimente de prezentare și teste în paralel cu salonul care are loc în centrul expozițional Porte de Versailles.

Ce vedem la Salonul Auto de la Paris. Toate premierele

Sunt și producători auto care și-au confirmat deja prezența, iar printre aceștia se numără Mercedes-Benz și smart, BMW, Peugeot și Citroen, Kia și Hyundai, Jaguar și Land Rover, iar din Japonia vin Suzuki și Toyota.

Salonul Auto de la Paris, organizat alternativ cu salonul de la Frankfurt, este însă, cel mai important la nivel global, având în vedere numărul de vizitatori care îi trec pragul.

 

Adaugati comentariu