Noua generație Nissan X-Trail a fost lansată în Japonia

Nissan a lansat noua generație a SUV-ului X-Trail pe piața din Japonia. Noul model va veni și în Europa în viitorul apropiat.

Primele imagini cu noua genrație Nissan X-Trail au fost publicate de către constructorul japonez. Noul model și-a făcut debutul pe piața niponă, fiind a patra generație a SUV-ului de clasă mare.

Nissan X-Trail

X-Trail va folosi o motorizare hibrid ce poate fi asociată cu tracțiune față sau integrală e-4force. Sistemul folosește motorul termic de 1.5 litri pe benzină cu sistemul e-Power. Acest tip de hybrid a debutat pe modelul Qashqai și utilizează motorul termic doar ca generator de curent pentru alimentarea motoarelor electrice.

Noul Nissan X-Trail utilizează platforma CMF-C, comună cu noul Mitusbishi Outlander. X-Trail vine cu un limbaj de design nou, similar cu cel folosit de noua generație Qashqai. La interior avem o planșă de bord digitală asigurată de un ecran de 12,3 inchi și un al doilea display de 12,3 inchi amplasat central pentru sistmeul multimedia. Există și un head-up display de 10,8 inchi proiectat pe parbriz.

Ca de obicei, X-Trail va fi disponibil în variante cu 5 sau 7 locuri. Cel mai probabil, noua generație va veni și în Europa la finalul anului 2022.

Test drive Nissan Juke Hybrid

Via Nissan

Adaugati comentariu