Noua Mazda MX-30 – Informații și fotografii oficiale

Noua Mazda MX-30 (13)

Noua Mazda MX-30 a fost dezvăluită oficial ca fiind primul model de serie cu propulsie electrică al producătorului nipon. Mașina este expusă zilele acestea la Salonul Auto de la Tokyo.

Noua Mazda MX-30 este un SUV coupe cu cinci locuri și patru portiere, care măsoară 4.395 mm în lungime, 1.795 mm în lățime și 1.570 mm în înălțime. Un ampatament 2.655 mm asigură un spațiu generos.

Noua Mazda MX-30 (11)

Noua MX-30 vine cu un motor electric amplasat pe puntea din față și cu o baterie litiu-ion, cu o capacitate de 35,5 kWh, care este integrată în structura caroseriei vehiculului și care stochează energie pentru o autonomie de aproximativ 200 de kilometri, suficient, spun cei de la Mazda, pentru șoferii europeni care parcurg, în medie, 48 de kilometri pe zi.

Japonezii nu au dezvăluit încă puterea propulsorului, dar acesta ar putea dezvolta aproximativ 140 de cai putere și un cuplu de 265 Nm.

Noua Mazda MX-30 (5)

Designul modelului urmează principiul “less is more” (“mai puțin este mai mult”) și este inspirat de celelalte modele din gama Mazda, în mod special de noul CX-30, dar grila este mai mică, iar farurile nu sunt la fel de înguste. Linia plafonului este descendentă, pentru a-i asigura profilul de SUV coupe. Ceea ce surprinde este faptul că mașina vine, cu portiere care se deschid în sensuri opuse, așa numitele “suicide doors”, care le amintesc fanilor de sportiva RX-8 și care asigură acces facil la locurile din față și din spate.

La baza modelului se află platforma e-SkyActiv. Se regăsesc la bord numeroase funcții de siguranță, cum ar fi Smart Brake Support și cameră video, Road Keep Assist, care detectează marginea drumului, acolo unde nu există marcaje, și Blind Spot Assist.

Noua Mazda MX-30 (7)

Mașina este echipată și cu G-Vectoring Control (GVC), care poate întrerupe livrarea cuplului motorului la nevoie.

Șoferul de Mazda MX-30 primește un volan cu trei spițe, un instrumentar de bord digital și un ecran tactil deasupra panoului de control. Apar la bord materiale ecologice, cum ar fi pluta. Niponii garantează o senzație naturală și un răspuns rapid al accelerației, în abordarea virajelor și la frânare, grație pachetului e-Skyactiv. Pentru a asigura plăcere maximă la volan, Mazda își echipează modelul și cu un sistem acustic electronic, care produce zgomot în funcție de cuplul dezvoltat de motor.

Noua Mazda MX-30 (20)

Noua Mazda MX-30 va ajunge în showroom-urile din Europa în cea de-a doua jumătate a anului viitor. Modelul este deja disponibil pentru precomandă.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top