Noua Toyota Yaris – Informații și fotografii oficiale

Noua Toyota Yaris (8)

Noua Toyota Yaris este – promit japonezii – mai îndrăzneață, mai sportivă și mai distractivă. Noul hatchback al casei nipone va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la New York.

Arată ca un bulldog, spun japonezii despre noua Toyota Yaris, care vine acum cu faruri LED, rezervate echipărilor de top. Apar în gamă culori noi, cum ar fi Saphhire, Frost și Icicle.

Yaris păstrează proporțiile compacte, dar primește un ampatament mărit cu 6 centimetri, ceea ce se traduce prin spațiu interior mai generos. Portbagajul oferă acum 450 de litri.

Noua Toyota Yaris (3)

Hatchback-ul nipon aleargă standard pe jante de 16 inci din aliaj, care atrag atenția la fel cum o fac oglinzile laterale (încălzite) cu semnalizatoare LED și mânerele portierelor în culoarea caroseriei, care îi aduc accente eleggante.

Pe lista de dotări standard apar Smart Key Entry cu buton de pornire, proiectoare de ceață, cameră pentru marșarier, volan reglabil pe înălțime și adâncime.

Noua Toyota Yaris (5)

Sistemul multimedia, care permite conexiune Apple CarPlay și Android Auto, este redat pe un ecran tactil de 7 inci și poate fi controlat și vocal, dar și prin intermediul unui commutator rotativ.

Versiunile de top primesc scaune cu suprafețele de contact îmbrăcate în imitație de piele gri sau neagră, control automat al climatizării, senzori de ploaie și volan îmbrăcat în piele.

Mașina de oraș va veni standard cu sistem Low-speed Pre-collision, bazat pe camera și senzori care scanează drumul și anticipează o eventuală coliziune, emițând astfel semnale sonore și vizuale și aplicând frânarea de urgență, dacă șoferul nu reacționează. Tot standard sunt și Dynamic Stability Control (DSC), Traction Control System (TCS), Anti-lock Brake System (ABS), Electronic Brake-force Distribution (EBD), Brake Assist (BA) și Brake Override System (BOS).

Noua Toyota Yaris (6)

Un motor 1.5 pe benzină cu patru cilindri și 106 cai putere pune în mișcare noul Yaris. Versiunea cu transmisie manuală va avea și un mod Sport. Această versiune va fi prezentată la Salonul Auto de la New York. În Europa însă, mașina va ajunge și cu propulsie hibridă.

1 thought on “Noua Toyota Yaris – Informații și fotografii oficiale”

  1. E Mazda 2 hatchback modelul 2015. Deja Toyota vinde masina asta in varianta sedan sub numele Yaris pe piata din SUA

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top