Noul Audi RS4 Avant – Informații și fotografii oficiale

Audi RS4 Avant

Noul Audi RS4 Avant își face apariția cu imaginea sa agresivă și cu elemente preluate de la fratele mai mare, RS6 Avant.

Ceea ce îl diferențiază însă, pe RS4 Avant de modelul mai mare, dezvăluit în această vară, sunt noile sale faruri LED (matrix LED opțional). Noul Audi RS4 Avant primește o parte frontală complet redesenată, cu grila Singleframe de mari dimensiuni cu finisaj negru lucios, tip fagure de miere.

Audi RS4 Avant

Aripile spate mai proeminente, cu 30 mm mai late decât ale modelului A4 standard, îi subliniază natura robustă și atletică. O bară nouă și stopuri noi își fac apariția în partea din spate. Evacuarea RS sport cu terminații de culoare neagră poate fi comandată contra cost. Șoferul poate regla tonalitatea sistemului de evacuare prin intermediul sistemului Audi drive select dynamic.

În cabina cu atmosferă sportivă și premium , apare noul sistem MMI, redat pe ecran de 10,1 inci. Șoferul primește și instrumentarul de bord digital Virtual Cockpit, iar opțional, poate alege și un head-up display. Volanul sport cu partea inferioară aplatizată este îmbrăcat în Alcantara.

Audi RS4 Avant

Sub capotă, se regăsește motorul V6 de 2,9 litri TFSI, care dezvoltă 450 de cai putere și un cuplu de 600 Nm între 1.900 și 5.000 rpm. Motorul este cuplat la o transmisie automată Tiptronic cu opt rapoarte. Puterea este transmisă către toate cele patru roți prin intermediul sistemului de tracțiune integrală quattro. Modelul este echipat opțional și cu diferențial blocabil sport cu setări tipice RS.

De 4,1 secunde are nevoie modelul pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h, iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.

Audi RS4 Avant

Standard, RS4 Avant primește suspensia RS sport cu Dynamic Ride Control (DRC).

Cu ajutorul comutatorului Audi drive select, șoferul poate configura comportamentul mașinii sale în cinci moduri diferite: comfort, auto, dynamic, dar și RS1 și RS2.

Modelul vine standard cu jante de 19 inci, dar sunt disponibile și jante mai mari, de 20 de inci.

Audi RS4 Avant

Break-ul cu personalitate de supercar pune la dispoziția ocupanților un spațiu generos la bord datorită ampatamentului de 2826 mm, dar și un portbagaj cu un volum de 495 de litri (1.495 de litri, atunci când spătarul banchetei este rabatat).

Noul Audi RS4 Avant își va face debutul săptămâna aceasta, la Hockenheimring, acolo unde are loc faza finală DTM.

Mașina poate fi comandată începând cu această lună și va ajunge în showroom-uri în decembrie. În Germania, prețul de pornire este de 81.400 de euro.

Adaugati comentariu