Noul Opel Astra testat la Frankfurt de AutoExpert

Noul Opel Astra testat la Frankfurt de AutoExpert
Opel Astra

Model de eficiență

Noua Astra, testată de noi în avanpremiera Salonului Auto IAA 2019 de la Frankfurt, continuă tradiția autovehiculelor economice, confortabile bine echipate și accesibile care a început în 1936 cu Opel Kadett. Aceasta reprezintă ce-a de-a 11 generație Kadett/ Astra.

Opel Astra

Schimbările aduse de acest facelift nu sunt profunde constructorul vizând în special creșterea eficienței aerodinamice și armonizarea emisiilor cu noile norme de poluare ce vor intra în vigoare de anul viitor.

Din punct de vedere estetic noutățile se remarcă doar la forma spoilerului față și a celui spate care au fost optimizate pentru o mai bună curgere a aerului pe lângă și pe sub mașină. Au fost reprofillate protecțiile sub motor, transmisie și pentru partea din față a podelei, a fost montat un ecran termic mărit la rezervorul de carburant care îndeplinește și funcția de deflector de aer, o gardă la sol coborâtă cu până la 10 mm și o formă aerodinamică a brațelor oscilante ale punții spate. De asemenea a fost introdus un obturator activ pentru întreaga parte frontală. Acesta reduce coeficientul aerodinamic prin închiderea părții superioare și a celei inferioare a grilei radiatorului. Obturatorul oferă, de asemenea, avantaje și din punct de vedere termic, întârziind răcirea după oprirea motorului sau accelerând încălzirea acestuia după o pornire la rece, ceea ce asigură beneficii semnificative în privința consumului de carburant și încălzirea habitaclului, în special pe timp de iarnă.

Opel Astra
Nou spoiler spate pentru Opel Astra

În total, îmbunătățirile aerodinamice ale noului Astra au redus emisiile de CO2 cu 4,5 g/km conform ciclului WLTP. În contextul standardelor tot mai stricte privind emisiile de CO2, este o îmbunătățire foarte importantă pentru că începând din 2021, în Uniunea Europeană va fi impusă o țintă medie de 95g de CO2/km pentru flotele auto noi.

Noua Astra a ajuns la un coeficient aerodinamic de 0.26, pentru varianta în cinci uși (hatchback) și Sports Tourer, acestea fiind acum printre cele mai eficiente automobile din punct de vedere aerodinamic din clasa lor.

Alte îmubătățiri au fost operate la nivelul trenului de rulare, comportamentul și așa ușor sportiv al acestei generații  beneficiind de noi amortizoare care oferă acum și un confort mai bun. Opțional, șasiul dinamic este prevăzut cu amortizoare mai rigide, direcție mai precisă și un braț Watts pentru  puntea spate.

 Opel Astra Sports Tourer
Opel Astra Sports Tourer

Motoare cu trei cilindri mai eficiente și mai economice

Cea mai importantă schimbare este reprezentată de introducerea unor noi motoare și transmisii. Noile motoare au trei cilindri, bloc motor din aluminiu și arbore de echilibrare (cu rotaţie în sens opus) cu rolul de amortizare a vibrațiilor. Motoarele de bază sunt combinate standard cu o transmisie manuală cu 6 trepte de viteze, iar o nouă transmisie automată variabilă și o transmisie automată cu nouă trepte sunt oferite acum. Acestea contribuie la reducerea consumului și sporirea nivelului de confort. Tehnologia Start/Stop care reduce la rândul ei consumul de carburant este inclusă în dotarea standard a tuturor versiunilor.

Opel Astra
Opel Astra vine cu o serie de noi motoare pe benzină și diesel cu trei cilindri ce întrunesc normele Eruo6d ce intră în vigoare în 2020

Variantele pe benzină sunt supraalimentate și compacte fiind echipate cu filtru de particule de benzină (GPF). Acestea sunt oferite în două variante de cilindree, 1,2 l și 1,4 l și cu puteri între 81 kW (110 cp) și 107 kW (145 cp) și un cuplu maxim între 195 Nm și 236 Nm, fiind mai eficiente decât precedentele motorizări. Integrarea în chiulasă a galeriei de evacuare răcită cu apă contribuie la încălzirea rapidă a motorului, reducând astfel emisiile după o pornire la rece. Toate motoarele pe benzină dispun de sistem de distribuție variabilă și sunt cu până la 6kg mai ușoare față de unitățile anterioare cu trei cilindri.

Motorul supraalimentat de 1,2 l cu injecție directă al noului Astra este combinat cu transmisia manuală cu 6 trepte de viteză, în timp ce motorul supraalimentat de 1,4 l cu injecție directă este disponibil cu o nouă transmisie automată continuu variabilă. Motorul pe benzină supraalimentat de 1,2 l, cu o putere de 96 kW (130 CP), are emisii de CO2 cu până la 21% mai reduse față de modelul anterior.

Opel Astra Sports Tourer

Am avut posibilitatea să testăm ambele motorizări, varianta de 1,2 litri și cutie manuală pe modelul Sports Tourer, iar cea de 1.4T și cutie automată pe hatchback.

Am remarcat în ambele cazuri răspunsul excelent al acceleraţiei, practic cuplul maxim fiind deja disponibil aproape în totalitate la 1.500 rpm. Dar de aici apele se despart, cutia manuală prezentă pe varianta 1,2 litri ajută la o exploatare mai bună a performanțelor acestui motor, funcționarea timoneriei lină și precisă favorizând un condus mai dinamic, in ciuda faptului că Sports Tourer este mai greu decât hatchback-ul. De asemenea, varianta de 1,2 este și cea mai silențioasă atât la relanti, cât și la turație mare, deși cuplul disponibil destul de jos nu necesită o accelerare foarte puternică.

Motorul de 1,4 T se simte mai puternic și mai vioi, dar cutia automată cu variație continuă, ajută la exploatarea potențialului său, dar senzația este că scopul principal a fost reducerea consumului și obținerea unui grad mai sporit de confort, ceea ce a și reușit. Este necesară o ușoară adaptare la acest timp de cutie, care oricum impresionează prin silențiozitate și pe care o pun la capitolul plusuri pentru noua gamă Opel Astra.

Motorizarea diesel este reprezentată de două versiuni de putere (105 și 122CP) ale noii unități de 1,5 D, de asemenea cu trei cilindri și două variante de transmisie: cutie manual cu 6 trepte și automată cu 9 trepte. Acesasta din urmă disponibilă doar pentru varianta de 122CP.

Acest motor este fabricat  din aliaj ușor și dispune de un arbore de echilibrare și turbocompresoare cu geometrie variabilă. Sistemul de injecție este de tip common rail și funcționează la presiuni de până la 2.000 bar. Post-tratarea optimă a gazelor de eșapament ale modelului Astra cu motorul 1.5 D este asigurată de un catalizator de oxidare pasiv, un injector AdBlue, un catalizator SCR și un filtru de particule diesel (DPF).

Opel Astra Sports Tourer

Am testat doar varianta de 122CP echipată cu cutia automată cu nouă trepte, aceasta fiind de altfel cea mai interesantă combinație din toată gama Astra în privința confortului oferit și al performanțelor. Ușor zgomotos la relanti, specific motoarelor cu cilindree mică și număr impar de cilindri, motorul se dovedește suficient de puternic pentru a o feri o căcătorie plăcută inclusiv pe autostrăzile din Germania fără limite de viteză. Cuplul disponibil de la 1500 rpm ajută la o deplasare în regim de croazieră, silențioasă și econonomică. Cutia, în regim automat este bine împerecheată cu motorul pe faza de accelerare, cu excepția momentului când se rulează la viteze mici, când mai are unele mici „neportiviri” datorate regimului mic de turație al motorului, dar nu ceva deranjant. Important este că și pe decelerare cutia „vine” odată cu motorul adăugînd o frână de motor eficientă.

Echipare de top

Noul Opel Astra nu este un campion doar în materie de eficiență și aerodinamică. Astra a oferit întotdeauna echipamente și sisteme de asistență mai avansate decât alte autovehicule din clasa sa. Acum, portofoliul include faruri LED noi, cameră video frontală și pentru marșarier optimizate, un parbriz încălzit și sisteme infotainment de ultimă generație cu Servicii de navigație conectată și eCall. Nu în ultimul rând, noul Astra introduce o altă funcție de confort, făcând mai plăcută și mai sigură conducerea în timpul sezonului rece: parbrizul încălzit. La mare căutare pentru Asta Sports Tourer și inclus încă în ofertă: hayonul electric se deschide și se închide automat imediat ce șoferul trece piciorul pe sub bara de protecție spate, având cheia în buzunar.

Mai eficient, aerodinamic, mai bine echipat și cu o nouă configurație a nivelurilor de echipare, noul Astra a devenit și mai eficient grație noilor motorizări pe benzină și diesel cu trei cilindri. Un plus în materie de confort la rulare este adus de cutia cu variație continuă, pe care noi am testat-o pe varianta 1.4 T care se dovedește cea mai bună soluție pentru aceia care se deplasează mult în zone urbane. Pentru distanțe lungi și pentru cei care percurg peste 20-30.000 km pe an, cea mai bună combinație o reprezintă varianta Sports Tourer cu motorul diesel și noua cutie automată cu nouă trepte, o premieră pentru această clasă.

 

Fii treaz la volan

În loc de concluzie

Mai eficient, aerodinamic, mai bine echipat și cu o nouă configurație a nivelurilor de echipare, noul Astra a devenit și mai eficient grație noilor motorizări pe benzină și diesel cu trei cilindri. Un plus în materie de confort la rulare este adus de cutia cu variație continuă, pe care noi am testat-o pe varianta 1.4 T care se dovedește cea mai bună soluție pentru aceia care se deplasează mult în zone urmabe. Pentru distanțe lungi și pentru cei care percurg peste 20-30.000 km pe an, cea mai bună combinație o reprezintă varianta Sports Tourer cu motorul diesel și noua cutie automată cu nouă trepte, o premieră pentru această clasă.

În rest o mașină echilibrată, încăpătoare și adaptată noilor tendințe îm materie de conectivitate și confort.

Opel Astra
Noul Opel Astra testat la Frankfurt de Adrian Drăgan

 

 

Verdict AutoExpert

Noul Opel Astra este mai eficient aerodinamic, mai bine echipat și cu o nouă configurație a nivelurilor de echipare.A devenit și mai eficient grație noilor motorizări pe benzină și diesel cu trei cilindri..
  • motoare cu trei cilindri ușor zgomotoase la relati

.

Adaugati comentariu