O nouă generație Mini Hatch va fi lansată în 2023

Mini Cooper SE

A patra generație a popularului model Mini Hatch va fi lansată în 2023, spune un oficial al mărcii britanice citat de presa de specialitate.

Cel mai popular model din gama Mini, Hatch-ul în trei și cinci portiere, va primi o nouă generație în 2023. Informația a fost confirmată de Bernd Korber, șeful mărcii britanice. Gama noii generații va include și o nouă versiune Countryman și un nou SUV compact.

Conform publicației britanice Autocar, noua generație Mini Hatch va avea dimensiuni mai reduse față de actualul model și va primi motorizări pe benzină și full-electric.

Din punct de vedere al designului, Korber a declarat că modelul va rămâne fidel filosofiei care l-a consacrat comparându-l cu evoluția modelului Porsche 911. ”Nu vom strica imaginea unui model iconic,” a spus șeful mărcii Mini.

“Este important ca întregul portofoliu să aibă ADN-ul Mini. După 60 de ani de istorie, este necesar ca Mini să facă un pas îndrăzneț în față, dar și să își păstreze intact elementul central, iar acesta este modelul Hatch cu trei portiere,” a spus Körber.

Mini Vision Urbanaut

Via Autocar

Adaugati comentariu