O nouă linie de autobuze leagă aeroportul Henri Coandă de centrul capitalei

Metrou aeroport UEFA linie de autobuze

Așteptam metroul și vine autobuzul! O nouă linie de autobuze va face legătura între Aeroportul Internațional Henri Coandă și centrul Capitalei.

Prețurile pentru o călătorie pornesc de la 1,2 euro, în funcție de punctul de plecare sau de destinație. Compania care operează această linie, MementoBus, a deschis un ghișeu la terminalul Sosiri de la aeroport și estimează că peste 30.000 de călători români și străini vor folosi serviciul pus la dispoziție în următoarele șase luni.

Mai avem însă de așteptat până se va construi linia de metrou care leagă aeroportul de centrul Bucureștiului. Deși UEFA ne zorește să ducem proiectul la bun sfârșit cât mai repede, ca să fie gata la timp pentru Euro 2020, când suntem organizatori a patru meciuri, autoritățile române bat pasul pe loc.

Cu siguranță, timpul este cel mai mare inamic al autorităților române, care au la dispoziție mai puțin de doi ani pentru a realiza proiectul solicitat de caietul de sarcini primit de la UEFA. Experții au analizat situația și susțin că, desi primim finanțare și consiliere de la maeștrii transporturilor în comun, japonezii, este imposibilă finalizarea magistralei 6 mai devreme de 2022.

Adaugati comentariu