Oficial – Cum arată bordul viitorului Porsche Taycan?

Porsche Taycan spionaj (3)

Porsche Taycan mai are puțin până la prezentarea oficială. Până atunci însă, constructorul german dezvăluie bordul mașinii sport electrice, cu ocazia unui parteneriat semnat cu Apple Music.

Primul Porsche electric din istorie vine cu sistemul Porsche Advanced Cockpit. Vor fi nu mai puțin de cinci ecrane la bord, iar pasagerul din dreapta va avea propriul său display tactil, comandat contra cost.

Instrumentarul de bord va măsura 16.8 inci și va avea o formă curbată și va permite patru moduri de afișare (Classic, Map, Full Map și Pure).

Porsche Taycan interior (2)

În partea centrală a bordului, își face loc un ecran tactil de 10,9 inci.

Apare un display și în consola centrală, cu o diagonală de 8,4 inci, care permite reglaje ale climatizării.

Aceasta este mașina pe care peste 30.0000 de clienți au comandat-o fără să o vadă și fără să-i știe prețul!

Abonații Apple Music vor putea asculta peste 50 de milioane de melodii, fără reclame și vor avea la dispoziție mii de playlist-uri. Este prima dată când Apple Music va fi integrat într-un vehicul.

Porsche Taycan interior (3)

Viitorul șofer de Taycan va primi și Porsche Voice Assistant, prin care va putea da diferite comenzi și care va putea fi activat prin rostirea salutului „Hey Porsche”, dar și internet la bord, grație unui abonament pe 3 ani. Acesta va ține în mâini volanul oferit standard sau, opțional, pe cel GT Sports.

Sistemul Burmester High-End Surround Sound va asigura – promite Porsche – o experiență unică.

Cabina lui Taycan va putea fi comandată în nuanțe ca Black-Lime Beige, Blackberry, Atacama Beige și Meranti Brown, toate rezervate exclusiv noii game.

Porsche Taycan interior (1)

Primul model electric de la Porsche va fi prezentat în luna septembrie și va ajunge pe piață la finele acestui an. Mașina va veni cu peste 600 de cai putere, cu două motoare electrice, sistem de 800 de volți, tracțiune integrală și timpi reduși de încărcare. Bateria litiu-ion va avea o capacitate de aproximativ 90 kWh. Mai multe despre versiunile Taycan, aici >>>

 

Adaugati comentariu