Personalităţi. HENRY FORD şi succesul venit abia după a treia încercare

Legendarul Henry Ford, inginer genial şi industriaş inovator, a obţinut succes în producţia de automobile abia cu cea de-a treia companie auto, după ce prima i-a adus pierderi grele, iar a doua, neînţelegeri insurmontabile cu acţionarii.
Henry Ford

Henry Ford, cel care a revoluţionat industria auto prin producerea de automobile accesibile pentru clasa de mijloc, s-a născut într-o familie de fermieri din Michigan. Deşi ar fi trebuit să urmeze meseria tatălui, tînărul Henry şi-a făcut alte planuri. S-a angajat mai întâi mecanic, a devenit inginer şi, apoi, fascinat de automobile, a început să le construiască singur, fiind încurajat şi de faimosul inventator Thomas Edison.

S-a căsătorit cu Clara Jane Bryant în 1888 şi împreună au avut un fiu, Edsel.

Începuturile

Henry s-a născut la 30 iulie 1863, fiind unul dintre cei cinci băieţi ai lui Wiliam şi Mary Ford.

A manifestat încă din adolescenţă abilităţi tehnice, demontând şi reasamblând ceasul de buzunar pe care i-l dăruise tatăl său. În curând, vestea că poate repara orice fel de ceasuri a făcut înconjurul oraşului, astfel că majoritatea vecinilor şi prietenilor au apelat la serviciile sale.

La vârsta de 13 ani îşi pierde mama, o tragedie care l-a determinat în 1879 să părăsească ferma familiei pentru a deveni ucenic mecanic la întreprinderea James F. Flower & Bros din Detroit. Pleacă apoi să lucreze pentru Detroit Dry Dock Co., însă revine acasă în 1882.

Primele maşini

La ferma familiei devine rapid expert în exploatarea motorului portabil cu aburi Westinghouse, competenţele sale tehnice câştigând încrederea producătorului, care îl şi angajează.

După câţiva ani petrecuţi la Westinghouse, datorită abilităţilor sale în domeniul mecanicii, dar şi al extraordinului simţ de a accepta şi înţelege noile invenţii apărute, este angajat, în 1891, de Edison Electric Illuminating. În scurt timp ajunge inginer de noapte, iar în 1896 devine inginer şef. Noua funcţie îi permite să studieze îndeaproape caracteristicile energiei electrice, un fapt care-l ajută să dezvolte proiectul la care lucra în paralel, construcţia de automobile.

Primul său vehicul, realizat cu un grup de prieteni, a fost un quadriciclu cu autopropulsie şi cu 2 viteze. Thomas Edison, care a fost rugat să-şi spună părerea, s-a arătat impresionat de realizare, iar Ford, motivat de aprecierile marelui inventator, a finalizat un al doilea vehicul în 1898.

Henry Ford şi Thomas Alva Edison în 1929

Este momentul când Henry decide să-şi înfiinţeze prima companie şi demisionează de la Edison Electric Illuminating. În 1899 pune bazele societăţii Detroit Automobile, dar maşinile produse nu aduc rezultatele scontate, piaţa nu este impresionată şi Ford este forţat să închidă afacerea.

 

Citiţi articolul integral pe www.floteauto.ro

Adaugati comentariu