Porsche a încheiat pe cale amiabilă disputa legală cu fiica actorului Paul Walker

Paul Walker Porsche

Fiica lui Paul Walker, actorul decedat în 2013 la bordul unui automobil Porsche, a încheiat pe cale amiabilă disputa în justiție cu producătorul german. Meadow Walker dăduse Porsche în judecată după moartea tatălui ei, acuzând o defecțiune a centurii de siguranță.

“Disputa judiciară a fost rezolvată cu acordul celor două părți implicate”, a anunțat constructorul german, fără a preciza însă, modalitățile utilizate pentru încheierea acestuia acord. Și tatăl lui Paul Walker a deschis un proces împotriva producătorului auto.

În vârstă de 18 ani, Meadow Walker depusese plângere în justiție pentru omor prin imprudență, în anul 2015, la doi ani de la moartea actorului devenit celebru după apariția în seria “Fast and Furious”, în care juca rolul unui agent FBI infiltrat în lumea curselor de mașini.

Paul-Walker

Pe 30 noiembrie 2013, actorul se afla pe locul din dreapta, la bordul unui Porsche Carrera GT din 2005, iar la volan se afla prietenul și consilierul financiar al actorului, Roger Rodas, care îl rugase să identifice problemele mașinii sale, în timpul unei petreceri din Valencia, California. Automobilul a derapat și a lovit în plin un stâlp de electricitate și trei copaci, apoi au luat foc. Cei doi au murit în incendiu.

Anchetatorii au stability că viteza prea mare, în jurul a 160 km/h, a fost principalul factor care a condus la pierderea controlului vehiculului. Însă în plângerea depusă în instanță, fiica actorului îi acuză pe cei de la Porsche că știau că modelul Carrera GT “era o mașină instabilă, însă nu a făcut nimic pentru a rezolva problema”. Avocații angajați de tânără susțin, pe baza probelor, că Walker a rămas blocat în mașină după impact, din cauza funcționării defectuoase a sistemului centurii de siguranță.

VEZI CE SUMĂ DE BANI A MOȘTENIT fiica actorului după moartea acestuia.

 

Adaugati comentariu