Porsche România se retrage din Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile

Compania Porsche România, cel mai puternic importator de automobile din România, și-a anunțat retragerea din APIA cu efect imediat.
piata europeana autoturisme unități mașini piața autoturismelor Porsche România piața auto

Printr-o notificare trimisă astăzi Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA), importatorul mărcilor Audi, Seat, Skoda, Volkswagen și Volkswagen Vehicule Comerciale, Porsche România, și-a anunțat retragerea din această asociație patronală.

„După o colaborare de lungă durată și un mandat neîntrerupt, vă transmitem solicitarea Porsche România de retragere din Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), cu efect imediat, de la momentul prezentei adrese”, se menționează, în documentul semnat de administratorii importatorului, Brent Valmar și Elmar Geisler.

De asemenea, cei de la Porsche România notează că „în măsura în care vom putea, vom continua să susținem obiectivele și acțiunile asociației de eficientizare a sectorului”.

În același document se solicită ca „de la data încetării calității de membru (…) să eliminați toate referirile, mențiunile, link-uri și orice alte trimiteri la Porsche România din cuprinsul oricăror materiale de prezentare sau publicare ale APIA, inclusiv pagina de pe web a asociației”.

De altfel, de pe site-ul apia.ro a dispărut deja orice mențiune legată de Porsche România, numele celui mai puternic importator fiind scos și din lista cu membri activi ai asociației.

APIA a luat fiintță în 1994 și reunește cele mai importante societăți din domeniul automobilului, importatori de autovehicule și alte firme de renume din domeniul componentelor și al accesoriilor auto sau lubrifianților. Din 1996 APIA este membră a Organizației Internaționale a Constructorilor de Automobile (OICA), forul mondial al constructorilor de automobile.

– Afacerile importatorilor de mașini au revenit la valorile din 2018
– ACAROM are un nou președinte: Mihai Bordeanu, directorul Automobile Dacia

Adaugati comentariu