Porsche țintește deținerea a 24% din producătorul croat de hipercaruri Rimac

Porsche AG îşi va majora participaţia la Rimac Automobili de la 15% până la 24% printr-o investiție de 70 de milioane de dolari.
Rimac

Constructorul auto german Porsche AG, parte a grupului Volkswagen, a anunţat că îşi va majora participaţia la Rimac Automobili, în cadrul unei tranzacţii care evaluează producătorul croat de automobile electrice la 795 milioane de euro.

Porsche a cumpărat o primă participaţie de 10% la Rimac în anul 2018 şi, un an mai târziu, şi-a majorat deţinerea până la 15%. Astăzi Porsche a confirmat că va investi încă 70 de milioane de euro în Rimac Automobili pentru a ăși ridica participaţia de la 15% până la 24%.

„Investiţiile noastre la Rimac s-au dovedit a fi absolut corecte. Compania s-a dezvoltat foarte bine din punct de vedere tehnologic. Ne-am extins cooperarea pas cu pas”, a declarat Lutz Meschke, directorul financiar al Porsche.

Rimac Automobili, companie cunoscută pentru hipercarurile sale electrice cu până la 2.000 de cai putere, şi-a extins treptat operaţiunile şi acum, pe lângă propriile mașini, produce și furnizează componente high-tech pentru vehicule electrice.

Perspective Porsche – Rimac

Compania cu sediul în apropiere de Zagreb a fost înfiinţată în 2009 şi, între timp, şi-a dublat personalul până la 1.000 de angajaţi. Rimac colaborează cu mai mulți producători auto precum Hyundai, Kia sau Aston Martin.

Conform Reuters, analiştii consideră că majorarea participaţiei deţinute de Porsche la compania croată ar putea deschide calea pentru ca grupul mamă, Volkswagen AG, să îşi vândă divizia de automobile de lux Bugatti către constructorul croat.

Bugatti, companie care produce modele de lux cu un preţ de până la 5,8 milioane de dolari, a vândut anul trecut doar aproximativ 80 de vehicule iar modelele sale de până la 1.500 de cai putere sunt din ce în ce mai diferite faţă de planurile Volkswagen vizând electrificarea gamei sale de modele.

– Porsche ar putea lansa și o versiune coupe a modelului Taycan
– Porsche achiziționează 10% din compania croată Rimac

Adaugati comentariu