Prețuri Skoda Fabia facelift – Start de la 10.000 de euro

Skoda Fabia facelift (2)

Skoda Fabia facelift poate fi comandată acum și în România. În ofertă nu se mai regăsesc versiunile diesel, la care constructorul din Mlada Boleslav a decis să renunțe. Apar doar două motoare pe benzină și trei versiuni de putere.

Motorul de 1.0 litru MPI dezvoltă primește 75 de cai putere (față de 60, la modelul anterior) și o transmisie manuală cu cinci trepte, pentru un preț de 9.960 de euro, atunci când clientul alege echiparea de bază Avantaj. Această linie de echipare este disponibilă doar pentru propulsorul MPI și aduce oglinzi reglabile electric și încălzite, lumini de zi cu tehnologie LED, sistem de aer condiționat cu reglare manuală, scaun reglabil pe înălțime pentru șofer, volan reglabil pe două direcții, roată de rezervă de dimensiuni normale și sistem start-stop.

Skoda Fabia facelift (3)

Ați chemat un taxi? Luați o pungă!

S-ar putea să vă fie rău! La plimbare cu Skoda Fabia R5

Motorul 1.0 TSI pune la dispoziția șoferului 95 de cai putere și aceeași transmisie manuală cu cinci trepte, iar prețul acestei versiuni, cu linia de echipare Ambition, pornește de la 12.826 de euro. Viitorul posesor primește în plus un volan îmbrăcat în piele, ecran tactil de 5 inci și geamuri electrice față.

Vârful gamei Skoda Fabia facelift este motorul 1.0 TSI cu 110 cai putere, transmisie automată DSG cu dublu ambreiaj și șapte trepte sau cu transmisie manuală cu șase trepte. Prețurile pentru această versiune pleacă de la 14.241 de euro pentru linia de echipare Smart, dar este disponibilă și o linie de echipare specială, Monte Carlo, cu elemente stilistice sport, dar fără plusuri dinamice. Astfel, Monte Carlo vine cu jante din aliaj de 16 inci, volan îmbrăcat în piele, pedale din aluminiu și acoperiș panoramic.

Skoda Fabia facelift (4)

În versiune Combi, Fabia facelift are un preț de pornire de 12.494 de euro. Și acest tip de caroserie este disponibil cu linia de echipare Monte Carlo, trecută în contul motorului 1.0 TSI cu transmisie DSG.

 

Adaugati comentariu