Preturi VW Golf facelift in Romania: Start de la 15.844 euro

Preturi VW Golf facelift. Modelul revizuit poate fi acum comandat și de clienții din România, la prețuri de listă cuprinse între 15.844 și 27.073 euro.

Cotația de bază se referă la versiunea de intrarea în gamă, 1.0 TSI Trendline, echipată cu un motor turbo de 1 litru, cu trei cilindri și 110 CP. Echiparea standard include sistemul multimedia Composition Colour cu touchscreen de 6,5 inchi, lumini spate full-LED și un interior modernizat. Pentru breakul Variant, în aceeași echipare, prețul de bază este de 16.359 euro.

O caracteristică nouă în clasa compactă este comanda prin gesturi a sistemului Discover Pro. Noul sistem multimedia dispune de un touchscreen cu diagonala de 9,2 inch. De asemenea noi vor fi cadranele de bord digitale Active Info Display (opțiune) cu diagonala de 12,3 inch.

Din punct de vedere al sistemelor de asistență, Volkswagen transferă tehnologii de clasă premium în segmentul compact: Traffic Jam Assist (conducere semi-autonomă până la 60 km/h) și noua generație a sistemului Front Assist care include City Emergency Braking și monitorizarea pietonilor.

Versiunile de echipare disponibile sunt Trendline, Comfortline și Highline. Trendline oferă lumini de zi cu becuri LED și lumini spate LED, climatizare și sistem start/stop cu funcție de recuperare a energiei la frânare. În plus, Golf Comfortline are standard jante din aliaj de 16 inchi. Highline dispune de Front Assist, alături de faruri full-LED, controlul automat al climatizării (Climatronic) și jante din aliaj de 17 inchi („Hita”).

vw-golf-facelift (19)

Golf Alltrack vine standard cu tracțiune integrală, profiluri de condus, rabatarea spătarului scaunului din față dreapta, gardă la sol mărită, jante din aliaj de 17 inchi și scut suplimentar motor. Golf Alltrack cu motorizarea 1,6 TDI/ 115 CP pleacă de la 24.069 €, cu TVA.

Golf GTI aduce în plus detalii foarte specifice acestui simbol Volkswagen: suspensia sport, jantele din aliaj „Brooklyn” de 17 inchi și scaunele sport din față. În plus, GTI beneficiază de Climatronic și faruri full-LED standard. Prețurile pentru Golf GTI, care are acum 10 CP în plus, încep de la 27.073 euro.

La nivel estetic, VW Golf facelift a primit noi faruri LED, noi prize de aerisire cu contur cromat, stopuri LED reconfigurate și evacuări integrate în bara spate. Farurile full LED adaptive înlocuiesc blocurile optice cu xenon și vor fi oferite în premieră, opțional, pentru întreaga gamă Golf.

Cea mai mare noutate, la capitolul motorizări, este reprezentată de înlocuirea unității 1.4 TSI cu un nou turbo de 1,5 litri, cu patru cilindri și 150 CP. Acesta dispune de tehnologia dezactivării parțiale cilindrilor (Active Cylinder Management). Consumul mediu este estimat la numai 4.9 l/100 km, cu 1 l mai puțin decât la vechiul 1.4 TSI. VW va oferi și o versiune Bluemotion, cu 130 CP și un consum de 4,6 l/100 km. Golf GTI a primit, de asemenea, un plus de putere: 230 CP pentru modelul standard și 245 CP pentru varianta Performance. Cutia DSG cu șase trepte a fost înlocuită cu cea de generație mai nouă, cu șapte trepte.

Pe frontul diesel, Volkswagen Golf 7 facelift va miza pe motoarele de 1,6 litri și 2 litri, cu puteri cuprinse între 105 și 190 CP. Pentru emisii mai reduse, VW va echipa toate variantele diesel cu ultima generație de filtre de particule cu AdBlue. Ultimul, însă nu și cel din urmă, modelul electric e-Golf a primit noi baterii de ultimă generație, care îi asigură o autonomie de peste 300 km, dublă față de cea oferită în prezent.

e-golf (2)

Adaugati comentariu