Primele imagini cu noul VW Touareg. Premiera în 2018

Noul VW Touareg a fost surprins complet necamuflat în timpul filmării materialelor promoționale, înaintea premierei oficiale a noii generații, programată pentru începutul anului viitor.

Designul complet al noului VW Touareg este dezvăluit integral în ultimele fotografii spion, care arată mașina în două specificații diferite. SUV-ul pare să fi crescut în lungime comparativ cu generația actuală, cu un plafon mai înclinat și o parte frontală inspirată de Arteon, grila orizontală cromată extrem de lată unindu-se cu blocurile optice full LED. Farurile noului VW Touareg sunt mai agresive și mai unghiulare decât înainte, în timp ce stopurile sunt mult mai subțiri decât înainte.

Interiorul viitorului Touareg va fi, de asemenea, mai spațios și mai luxos decât înainte, cu materiale de înaltă calitate și un ecran de infotainment mai mare. Acest lucru este menit să ajute SUV-ul de clasă mare VW să rămână competitiv în lupta cu viitorul BMW X5.

Noul VW Touareg vine în aprilie 2018


Gama de motorizări va include un sistem de propulsie hibrid plug-in, care probabil va oferi specificații similare celui folosit de conceptul T-Cross Breeze de anul trecut. Acesta dezvolta 381 CP și 516 Nm, cu o autonomie în modul full-electric de până la 80 km. Sub versiunea hibridă, în gamă vor intra și motoare diesel și pe benzină turbo cu patru cilindri.

Ca și în cazul mașinii curente, toate modelele vor veni cu tracțiune integrală standard.

noul-vw-touareg (4)

Foto: Autocar.co.uk

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top