Programul Rabla 2017: Când începe și ce noutăți aduce

programul rabla 2016

Programul Rabla 2017 va începe în luna aprilie, cu două luni mai devreme decât în 2016, a anunțat Ministrul Mediului, Daniel Constantin, ediția din acest an urmând să beneficieze și de un buget mai generos.

”Anul acesta sperăm ca în aprilie să pornească programul Rabla. Nu avem o estimare a bugetului programului Rabla, dar cu siguranță va fi mai consistent decât cel de anul trecut. În programul PSD se estimează ca 100.000 de cetățeni vor beneficia de acest program”, a declarat Constantin.

Tot Ministrul Mediului a anunțat și că se caută încă noi forme de finanțare a Programului Rabla 2017, după eliminarea Timbrului de Mediu, de la 1 februarie. Acestea nu se referă, însă, la introducerea unei noi taxe auto sau al unui cumul de impozite și taxe, așa cum propuneau la finele săptămânii trecute reprezentanții Asociației Producătorilor și Importatorilor din România (APIA).

Potrivit lui Daniel Constantin, rezervele curente ale Administrației Fondului de Mediu (AFM), responsabilă cu finanțarea propriu-zisă a Programului Rabla, se ridică la aproximativ 2 miliarde de lei, sumă reportată din anii trecuți, la care se adaugă un alt miliard provenit din încasările aferente certificatelor de emisii de dioxid de carbon.

Programul de guvernare PSD, citat de ministrul Constantin, promite extinderea fără precedent a subvențiilor acordate pentru mașinile ecologice, cu propulsie electrică: „în perioada 2018-2020, peste 100.000 de români vor beneficia de acest program și își vor achiziționa o mașină electrică.” Valoarea voucherelor ar urma să crească la 10.000 euro, după ce anul trecut, programul Rabla Plus a oferit tichete de 6.000 euro.

Anul trecut, în programul Rabla au fost alocate circa 22.500 tichete valorice. În prima etapă, lansată în iunie, au fost disponibile 13.000 de vouchere, după care au urmat mai multe suplimentări succesive, în lunile iulie (4.000 tichete), octombrie (2.000 tichete) și noiembrie (3.500 tichete).

8 thoughts on “Programul Rabla 2017: Când începe și ce noutăți aduce

  1. Ar trebui să fie o sumă mai mare la achiziționarea unei mașini prin programul rabla,gen 2000euro? Și cu siguranță vom cumpăra mașini noi,nu rablele nemților, aviz guvernanților

Adaugati comentariu