Proiecte secrete – noua Mazda 3

Proiecte secrete – noua Mazda 3 – Puritatea liniilor viitoarei Mazda3, pe care o așteptăm în a doua parte a anului 2019, este inclusiv rezultatul studiilor aerodinamice intense, menite să pună umărul la creșterea eficienței viitorului motor Skyactiv X.

Nu încape îndoială că Mazda a dezvoltat cu o grijă extremă motorul pe benzină Skyactiv X, care va lucra sub capota celei de-a patra generații a compactei japoneze. Însă, probabil, designul viitoarei generații va ”lua fața” oricărei tehnologii, pentru că inginerii niponi vor duce la extrem filosofia ”kodo design”: liniile deja simple, elegante ale actualei generații vor fi și mai mult reduse, păstrând doar esențialul la un nivel imposibil de găsit la concurenți. Cel puțin, asta se va întâmpla dacă versiunea de serie va păstra caracteristicile conceptului Kai prezentat în premieră la Salonul Auto din Tokyo toamna trecută și adus în acest an în Geneva, pentru a fi admirat și de europeni.

Bazându-ne pe experiențele anterioare cu modelele Mazda, ne așteptăm ca versiunea de producție să păstreze liniile conceptului și să arate asemănător cu cea figurată în imaginile noastre. Proporțiile caroseriei vor fi izbitoare, începând cu calandrul vertical, capota lungă și simplă, cabina deplasată spre spate, posteriorul foarte rotunjit și panourile tensionate, care se întind pe întreaga suprafață laterală a caroseriei.

Sub acest desen curat, dar spectaculos, se ascunde o nouă platformă cu rigiditate crescută, combinată cu o nouă suspensie cu brațe pretensionate, care disipă energia lent, fără a crea acel șoc tipic la trecerile peste praguri precum limitatoarele de viteză. De mare ajutor în crearea unui confort suprem vor fi și anvelopele cu flancuri moi, special dezvoltate pentru Mazda3, precum și noile scaune, menite să mențină bazinul și coloana într-o poziție naturală pe tot parcursul călătoriei. Designul pur, aerodinamic, completează ideal tehnica eficientă – două valori complementare care coexistă într-o armonie perfectă. În pântecele acestei caroserii își va găsi locul motorul ultra-eficient Skyactiv-X, căruia i-am dedicat o casetă detaliată în ediția trecută a revistei Auto Expert. În esență, acest propulsor aspirat pe benzină, de 2.0 litri, are raportul de comprimare crescut la 16:1 și folosește un amestec sărac la viteze constante și la sarcini scăzute, reușind să consume cu 20-30% mai puțin decât actualele Skyactiv-G.

Versiunea de serie va dezvolta aproximativ 190 CP și 230 Nm, în condițiile în care la 1.000 rpm, cuplul va fi  superior cu 20 Nm actualului Skyactiv-G de 2.0 litri. Acest propulsor va fi completat în 2020 de o nouă generație Skyactiv-D, care promite o eficiență mult îmbunătățită.

Proiecte secrete – noua Mazda 3

Noua Mazda 3 – motor

În timp ce la motoarele convenționale pe benzină, întreg amestecul este aprins de scânteia bujiei, la Skyactiv-X, scânteia este folosită doar pentru a decide când să înceapă aprinderea: doar o mică zonă a amestecului este aprinsă de aceasta, restul arderii propagându-se
datorită raportului uriaș de  comprimare.

Noua Mazda 3 – platformă

În centrul filosofiei Mazda stă șoferul. Astfel, pentru a-i oferi o dinamică de top, viitoarea platformă va fi mai ușoară și mai rigidă și îi va pune la dispoziție scaune regândite, pentru a favoriza o poziție ideală a bazinului și a coloanei, reducând gradul de oboseală la călătoriile lungi.

Noua Mazda 3 – design

Din punct de vedere estetic, viitoarea Mazda3 va fi o evoluție a actualei generații, ducând mai departe stilul “kodo design” implementat de șeful departamentului de design, Ikuo Maeda, începând cu conceptul Shinari din 2010. Acest limbaj de stil își are originile în natură, fiind o interpretare atletică ce combină forme dinamice, tensionate cu suprafețe extrem de curate și simple, preluate de la obiecte care ne înconjoară.

Adaugati comentariu