Propulsiile alternative merită mai multe investiții

Scandalul Dieselgate de la VW a deschis din nou discuția despre propulsiile alternative. Industria auto a încercat în ultimii ani să vină cu sisteme noi de propulsie pentru a îndeplini normele tot mai stricte de poluare din anii următori. Însă pașii care s-au făcut sunt mult prea mici. Există în prezent doar 12 modele electrice 100% și doar Renault oferă un vehicul comercial cu propulsie exclusiv electrică. Giganți ai industriei auto au fost întrecuți de un producător ca Tesla care acum câțiva ani nu exista și acum dă tonul în ceea ce privește tehnologia propulsiei electrice și a contribuit la construirea în SUA a mai multor stații de încărcare decât există în toată Europa. În segmentul propulsiei Plug-In Hybrid, care reprezintă o soluție de compromis polivalentă pentru următorii 10-15 ani, majoritatea modelelor sunt din segmentul premium, prețurile fiind prohibitive. Doar VW a venit cu o propunere mai atractivă ca preț, dar ecartul de preț față de criticatul diesel este încă mare. În segmentul hibrid clasic, gigantul Toyota continuă să facă legea cu trei modele sub brandul Toyota și nu mai puțin de șase la Lexus, care se caracterizează printr-o eficiență fără rival a managementului sistemului hibrid. Și în segmentul pilelor de combustie, după încercările celor de la BMW, Mercedes și GM, Toyota oferă în serie modelul Mirai, care deschide noi perspective asupra viitorului. Însă în acest caz infrastructura este și mai în suferință decât cea electrică. Găsiți în paginile următoare un catalog al modelelor cu propulsie neconvențională cu o scurtă descriere și principalele caracteristici.

Adaugati comentariu