Raliuri: Interviu cu Călin Bucur – co-organizator Cupa Suzuki 2020 – „Sper să ne întoarcem cât mai repede pe baricade!”

Cupa Suzuki

Motorsportul românesc se află și el într-o perioadă de repaos total, ca urmare a crizei epidemiologice generată de pandemia Covid-19. Am profitat de ocazie pentru a vedea cum se pregătesc pentru restart sportivii și organizatorii români. Un scurt interviu cu Călin Bucur  despre incertitudinile generate de această pauză.

Foto:organizator

Pe Călin Bucur îl știu de foarte mult timp. Drumurile noastre s-au intersectat la raliuri, el fiind nu doar co-organizatorul și pro-motorul competiției monomarcă „Cupa Suzuki”, ci și pilot, și încă unul valoros.

Este totodată preparator de automobile de competiție, dar și unul dintre cei mai importanți importatori și distribuitori de echipamente sportive destinate automobilismului și al anvelopelor de competiție.

Cupa Suzuki
Cupa Suzuki

Despre Cupa Suzuki

Cupa Suzuki este a doua competiție monomarcă din Campionatul Național de Raliuri și se desfășoară exclusiv cu automobile Suzuki Swift Sport (135CP), ce au o specificație tehnică și de preparare identică.

Mult mai important este că această competiție este organizată și se desfășoară cu sprijinul Suzuki România, acest suport oferit de importator fiind nu doar important pentru succesul Cupei, dar și indispensabil.

Cupa Suzuki este a patra competiție de acest fel organizată în România, după Cupa Nova de la finalul anilor 90, Cupa Ka – începutul anilor 2000, respectiv Cupa Dacia – din 2007 până în prezent.

Cupa Suzuki

Deși este cea mai „tânără”, Cupa Suzuki și-a câștigat o bună reputație prin calitatea organizării, dar și prin fiabilitatea automobilelor.

An de an din ce în ce mai mulți sportivi aflați în pragul afirmării și-au făcut, cum se spune „mâna”, în Cupa Suzuki. Sunt de remarcat și premiile substanțiale în bani, pneuri de competiție sau alte facilități pentru concurenți.

Test – Noul Suzuki Swift Sport

Anul acesta erau așteptate la startul campionatului minim 10 echipaje concurente cu automobile Suzuki Sport Cup. Dar vom vedea ce va fi după criză….

Din punct de vedere organizatoric, Cupa Suzuki se desfășoară în cadrul Campionatului Național de Raliuri, iar anul acesta urma să aibă 8 etape.

Cupa Suzuki

L-am întrebat pe Călin Bucur, co-organizatorul acestei competiții încă din 2017 alătri de Suzuki România,  cum se pregătește pentru reînceperea sezonului competițional și care sunt noutățile în vederea restartului.

Sigur, cea mai mare curiozitate era legată de posibilitatea de a vedea încă de anul acesta pe probele speciale noul Suzuki Swift Sport în varianta de raliuri.

Dar din motive obiective, generate de actuala criză, Călin a lăsat să se înțeleagă că un posibil debut al noului model rămâne încă incert.

Interviu:

Călin, ce face un organizator de cupă monomarcă în această perioadă?

Salutare tuturor! În aceasta perioadă dificilă pentru toată lumea stau acasă cu familia, facem împreună diverse activități, pe care din pacate nu le-am prea făcut până acum și mă gândesc spre viitor. Sper să trecem cât mai repede de această criza și să ne întoarcem cât mai repede pe „baricade”.

Ce inseamnă să organizezi în România o cupă monomarcă? Care este sprijinul oferit de parteneri și importator, în cazul tău?

O cupa monomarca implică multă muncă, mai ales în ceea ce ține de crearea unei „familii” cu toți cei implicați  și menținerea mașinilor la același nivel de preparare, astfel încat să fie într-adevăr o cupa monomarca în care să conteze doar valoarea echipajului.

Această cupa ce se desfășoară încă din anul 2013, nu ar fi putut avea loc fără sprijinul majoritar financiar  oferit de Magyar Suzuki ZRT prin Suzuki România, care oferă și un fond de premii în bani câștigătorilor, în valoare de 2000 euro/etapă.

Cum a evoluat cupa in ultimii ani, care erau perspectivele pentru 2020?

Cupa Suzuki a evoluat de la an la an,prin „update-urile” tehnice care s-au făcut permanent la mașini. Mașina s-a dovedit a fi una de top, și foarte robustă. În toți acești ani am avut maxim 10 abandonuri tehnice.

Împreună cu partenerii noștri dorim să continuăm proiectul și în anul competițional 2020, iar pe viitor încercăm să găsim resursele pentru dezvoltarea unui nou model. Vedem ce va fi după această criza…

Când estimezi că se va relua activitatea competițională?

O estimare foarte optimistă ar fi începerea campionatului cu Raliul Argeșului. Eu sper să înceapă cât mai devreme, dar totul depinde de noi, oamenii.

 Este posibil să avem un sezon prelungit până în 2021 sau chiar unul comun 2020-2021?

Dacă reușim să începem cu Raliul Argeșului, atunci cred că o să avem posibilitatea de a reprogama etapele de la Harghita și Arad, astfel încât să avem un campionat întreg.

Multumesc mult Călin, pentru amabilitate, mult succes și să sperăm la o întâlnire cât mai rapidă cu automobielele de concurs pe probele speciale ale Campionatului Național de Raliuri.

 

Adaugati comentariu