Record la Volkswagen! Mii de pre-comenzi pentru ID.3! Sunt și români pe listă!

Volkswagen ID (6)

Record la Volkswagen! Mii de clienți au comandat deja prima mașină electrică dedicată a companiei, ID.3. Printre ei, și mai mulți români. Constructorul german a produs deja 200 de unități pre-erie.

În primele 24 de ore de la deschiderea pre-comenzilor, peste 10.000 de clienți au depus deja depozitul de 1.000 de euro pentru a comanda unul dintre cele 30.000 de unități 1ST EDITION, care vor fi disponibile. Dintre cele 30.000, doar 450 vor ajunge în România. 20 de români au comandat deja unul!

Volkswagen ID.3 (4)

Cât costă Volkswagen ID.3 1ST EDITION?

Primul membru al familiei electrice, Volkswagen ID.3 1ST EDITION, va fi disponibil exclusiv cu bateria medie și cu o autonomie de 420 de kilometri.

Nemții recunosc că nu se așteptau la asemenea flux de pre-comnezi. Din cauza numărului mare de persoane interesate, platforma online pentru înregistrarea pre-comenzilor a cedat de mai multe ori pe parcursul primelor 24 de ore.

Volkswagen ID.3 (2)

“Interesul clienților pentru ediția specială a depășit semnificativ așteptările. Uneori, sistemele IT nu pot face față numărului mare de utilizatori care accesează sistemul simultan. În unele piețe, acest lucru duce la timpi lungi de așteptare și întreruperi în procesul de înregistrare”, explică Volkswagen.

200 de unități pre-serie au fost deja produse la uzina din Zwickau. Versiunea de serie va vedea lumina zilei spre sfârșitul acestui an, după prezentarea oficială, programată pentru Salonul Auto de la Frankfurt. Producătorul auto german intenționează să atingă capacitatea maximă de producție a modelului, 300.000 de unități anual – până la sfârșitul anului 2020. Doar mașini electrice vor fi produse la această uzină.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top