Record mondial! Ce viteză a atins un Bugatti Chiron?

Bugatti Chiron record de viteză (3)

Bugatti Chiron este cea mai rapidă mașină de serie din lume. Constructorul francez este primul producător al lumii care a trecut de bariera de 300 mph! Recordul a fost doborât pe un circuit de Germania și îi aparține unui prototip derivat din modelul de serie Bugatti Chiron.

Mașina constructorului francez a atins 304,773 mph (490,484 km/h) pe circuitul Ehra-Lessien din Germania. Viteza a fost confirmată de TUV (Asociația de inspecție tehnică a Germaniei), care a constatat că este vorba despre o viteză mai mare decât cea înregistrată anterior de Koenigsegg Agera RS. Hypercar-ul suedez a rulat, în 2017, cu 457,94 km/h, având o viteză medie de 447,19 km/h.

Bugatti Chiron record de viteză (4)

„Ce record! Suntem încântați să fim primul producător auto care a trecut vreodată de 300 de mile pe oră. E o piatră de hotar pentru totdeauna”, a fost reacția lui Stephan Winkelmann, președintele Bugatti.

La volanul prototipului s-a aflat pilotul britanic Andy Wallace, în vârstă de 58 de ani. Echipe de la Dallara și Michelin au sprijinit proiectul.

Bugatti Chiron record de viteză (5)

Modelul a beneficiat de o construcție super ușoară, cu o caroserie construită complet din fibră de carbon. O modificare a părții posterioare de tip Longtail, l-a făcut cu 25 de centimetri mai lung și i-a asigurat un flux de aer optim. Bugatti a scos din cabina modelului tot ce a putut pentru a-l face mai ușor, inclusive scaunul din dreapta șoferului, instalând ulterior o cușcă de protecție și un sistem computerizat pentru înregistrarea vitezei.

Prototipul Bugatti, folosit pentru acest record, este pus în mișcare de un motor W16 de 8.0 litri, care dezvoltă 1.600 de cai putere.

Adaugati comentariu