Modele auto noi

Renault Austral va avea motor de 200 CP

Urmașul lui Kadjar, SUV-ul compact Renault Austral, a apărut camuflat, în imagini oficiale. Odată cu ele au fost dezvăluite și câteva informații tehnice.

Dezvoltarea viitorului SUV compact al casei franceze a intrat în linie dreaptă. Renault Austral este de-acum testat pe șosele pentru a i se verifica fiabilitatea diferitelor componente.

Testele vor însuma aproape 2 milioane de km și vor fi realizate pe o flotă de 100 de vehicule. Practic, 900 de șoferi vor parcurge 600.000 km pe șosea, în timp ce restul de 1.400.000 km vor fi străbătuți pe circuit. Este ultima etapă a testelor, înainte de punerea în vânzare a modelului.

Unele dintre exemplare vor fi testate inclusiv pe drumurile din România. Deci, ochii-n patru pe șosea, dacă vrei să le vezi. Pe lângă acestea, alte exemplare vor ”fi plimbate” prin Franța, Spania și Germania.

Acesta va avea la bază platforma CMF-D3, comună cu a noului Nissan Qashqai. Printre sistemele testate, vor fi cele de asistență, izolarea fonică și confortul suspensiei. În urma acestor teste finale, se vor hotărî setările versiunii de serie.

Gama de motoare a lui Renault Austral

Cu această ocazie, Renault a dezvăluit și gama de motoare. ”Un motor E-Tech Hybrid” este comunicat de Renault. Nu știm dacă este full-hibridul de pe Clio, de 140 CP, plug-in hybridul de 160 CP de pe Captur, sau, poate, noul motor hibrid E-Tech, bazat pe un benzinar de 1.8 litri, pe care îl dezvoltă Renault. Emisiile acestuia sunt aproximate de Renault la 105 g CO2/km.

Pe lângă acesta, vor fi montate și motoarele 1.3 TCe cu sistem mild-hybrid pe 12 V și noul 1.2 TCe mild-hybrid, pe 48 V.

Renault anunță o putere de vârf de 200 de cai. Rămâne de văzut care dintre motoare o va atinge, dar cel mai probabil este ca hibridul să fie ”vinovat” de aceasta. De aici putem deduce (cu rezerve, firește) că ar putea fi montat noul sistem hibrid.

 

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Cinci întrebări și răspunsuri, înainte de a opta pentru leasing auto second-hand

Alegerea leasingului auto pentru o mașină second-hand poate fi o soluție financiară atractivă și accesibilă,…

7 ore

AiMOGA – Viitorul este acum

Constructorul chinez Chery își extinde activitatea dincolo de industria auto prin brandul AiMOGA, dedicat roboților…

14 ore

Motivul leopardului: L-am condus pe Lepas L6 în China!

Un nou brand, parte a gigantului Chery, se pregătește să ia cu asalt piața internațională,…

15 ore

Acvaplanarea, riscul invizibil de pe șosele. Ce trebuie să știe toți șoferii când plouă

Ploaia este unul dintre cele mai frecvente fenomene meteo cu care se confruntă șoferii, însă…

19 ore

Gratuit pe YouTube: documentarul participării lui Alex Zanardi la Spa 24h

Poți urmări gratuit, pe YouTube, documentarul „No Limits”, în care eroul principal este regretatul Alex…

19 ore

Kumho Tire câștigă German Design Award 2026

Kumho Tire a demonstrat un nivel avansat de competitivitate globală, câștigând Premiul German de Design…

2 zile