Reorganizare la fabrica Ford de la Craiova. Un al doilea model la orizont

Ford Craiova

Din cauza procesului de optimizare a producţiei la uzina de la Craiova, Ford România a luat hotărârea, încă de anul trecut, de a produce modificări asupra organigramei sitului de producţie. Acum, după terminarea negocierilor cu sindicatele, s-a ajuns la soluţia ideală de reorganizare.

Redăm în cele ce urmează comunicatul emis de către oficialii Ford România, prin intermediul directorului de comunicare, Ana Maria Timiş.

“Pentru a asigura competitivitatea uzinei din Craiova si pentru a avea control asupra costurilor operationale, Ford Romania a anuntat in luna noiembrie a anului trecut un program de incetare voluntara a relatiilor de munca, impreuna cu un program de concediere pe motive economice, care a vizat aproximativ 680 de posturi. Peste 490 de angajati ai uzinei Ford Craiova au aplicat pentru programul de incetare voluntara a relatiilor de munca, iar cererile acestora au fost acceptate de catre conducerea companiei noastre.

Pentru a atinge tinta de reducere de personal pentru 680 de posturi, Ford Romania a demarat inca de anul trecut un proces de consultari cu sindicatele. Ca urmare, confirmam faptul ca Ford Romania si sindicatele au ajuns la o intelegere cu privire la implementarea unui program de lucru redus la fabrica din Craiova, ceea ce permite companiei noastre sa evite concedierea a aproximativ 170 de persoane.

Programul redus de munca va putea fi pus in practica dupa inregistrarea oficiala a acestuia la autoritatile relevante. Pe parcursul acestui program de munca redus, angajatii vor fi remunerati conform prevederilor Contractului Colectiv de Munca si ale legislatiei in vigoare.

Prin aceste masuri se urmareste folosirea optima a fortei de munca din fabrica de la Craiova si indeplinirea conditiilor actuale de productie si cele preconizate, in timp ce Ford continua sa caute oportunitati pentru producerea unui al doilea autovehicul la Craiova.

Incepand cu anul 2008 cand a fost preluata uzina, Ford a transformat Craiova intr-una dintre cele mai moderne facilitati de productie din Europa, investind peste 1 miliard de Euro in tehnologii avansate ce permit fabricii sa construiasca modele inovatoare precum Ford B-MAX si motorul de 1,0-litri EcoBoost, castigator al premiului Motorul International al Anului 2014, pentru a treia oara consecutiv.”

În plus, se caută soluţii viabile pentru începerea producţiei unui al doilea model pe benzile de asamblare din Bănie. Actualmente, pe platforma lui Fiesta utilizată în prezent pentru B-Max, se produce și SUV-ul de clasă mică Ecosport și din acest punct de vedere acesta s-ar preta foarte bine pentru a fi fabricat la Craiova. Actualmente, Ecosport se produce în India și nu a avut prea mare succes pe piața europeană, unde s-au vândut doar circa 13.000 unități în 9 luni din 2014, față de 164.801 Renault Captur în tot anul 2014.

Ford a operat un facelift la Ecosport la doar un an de la lansare, ocazie cu care, printre altele, s-a renunțat și la roata de rezervă, dispponibilă acum doar opțional, garda la sol s-a redus cu 10 mm, interiorul a fost mai bine antifonat iar dieselul are acum 5 CP în plus.

Citiți aici mai multe despre Ford Ecosport facelift.

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top