Seat deschide seria SUV-urilor de clasă mică din concernul VW cu Arona, construit pe noua platformă MQB A0. Test cu Arona 1.0 TSI Xcellence echipată cu motorul turbo de 1 litru care oferă prestaţii bune şi consumă puţin.
În concernul VW nu există jumătăţi de măsură. Numărul 1 mondial a pierdut acum 5 ani startul în segmentul SUV-urilor mici însă vrea să recupereze avansul de timp al rivalilor cu modele moderne care dispun de ultimele tehnologii.
Onoarea de a deschide seria SUV-urilor de clasă mică ale concernului VW îi revine lui Seat Arona, desenată de designerul-şef Alejandro Mesonero, care este şi creatorul noii Ibiza.
Citeşte şi Test comparativ: Peugeot 5008, Skoda Kodiaq, Nissan X-Trail și Renault Koleos
Arona are toate atuurile pentru a reuşi în acest segment extrem de concurenţial, mai ales în ultimii doi ani. Cu 4,14 metri lungime, Arona are formatul ideal pentru acest segment, designul modern şi tineresc se potriveşte ca o mănuşă potenţialilor clienţi, iar noua platforma tehnică MQB A0 utilizată la Ibiza şi Polo aduce multe avantaje în materie de utilizare a spaţiului, confort, şi nivel de zgomot.
Seat Arona este cu 108 mm mai înaltă şi cu 79 mm mai lungă decât Ibiza, oferind o poziţie mai înaltă de condus şi un interior mai spaţios chiar dacă ampatamentul de 2.566 mm este cu numai 2 mm mai lung decât la Ibiza. În Arona se stă cu 5 cm mai sus decât în Ibiza, ceea ce nu reprezintă o diferenţă foarte mare, dar suficientă pentru a avea un acces mai bun şi o vedere mai bună asupra drumului. Practic însă şoferul stă aproape la fel ca în Ibiza deoarece garda la sol este mai mare cu exact 5 cm, iar volanul are acelaşi unghi de înclinare ca la Ibiza.
Planşa de bord are un design curat şi minimalist, iar zona centrală vopsită în alb la fel ca şi culoarea caroseriei conferă culoare întregului interior. În mijlocul zonei centrale este perfect integrat displayul de 8 inch al sistemului multimedia disponibil opţional (513 euro cu navigaţie, Apple Car Play/Android Auto, Mirror Link) care impresionează prin rezoluţia foarte bună. Sub acesta se află blocul climatizării automate cu filtru pentru calitatea aerului (standad la Xcellence).
Consola centrală oblică şi uşor orientată spre şofer, conferind o notă de dinamism care se potriveşte foarte bine cu profilul mărcii. Interiorul este finisat cu atenţie însă plasticul tare domină atât zona bordului cât şi feţele de uşi, fiind prezent aproape peste tot şi reamintindu-ne că vorbim de o maşină sub 20.000 euro. În schimb, tapiţeria în două tonuri arată foarte bine.
În faţă este mult loc dar, în spate, lăţimea banchetei de 1,26 metri descurajează călătoriile în trei pe distanţe lungi. În schimb, Arona oferă mult loc la cap în spate chiar şi pentru persoane înalte. De asemenea, şi spaţiul pentru genunchi în spate este îndestulător. Volumul măsurat al portbagajului, de 334 litri (vezi caseta), este în media clasei, dar există şi rivali care oferă mai mult spaţiu pentru bagaje.
Micul motor turbo în trei cilindri de 1 litru şi 115 CP ne-a impresionat deja pe VW Golf şi este alegerea ideală pentru Arona. Compact şi uşor, acesta livrează o putere suficientă de 115 CP şi un cuplu generos de 200 Nm. În plus, spre deosebire de motorul Ecoboost de la Ford cu aceleaşi caracteristici, motorul lui Arona este foarte eficient şi economic, ajutat şi de masa redusă de numai 1.275 kg înregistrată de colegii de la Quattroruote.
În special în oraş consumul real s-a cifrat la numai 6,37 l/100 km, o valoare foarte bună la care contribuie şi sistemul start&stop, care este extrem de rafinat, oprind şi pornind motorul pe nesimţite. Pe drumuri interurbane, consumul real coboară la 5,49 l/100 km şi doar pe autostradă consumă mai mult (8 l/100 km) datorită unui coeficient aerodinamic relativ mare de 0,341. Per total, media de 6,62 l/100 km îl face atractiv chiar în faţa mai scumpului diesel. Micul motor va fi şi mai mult apreciat în condusul de zi cu zi. Răspunde spontan de la turaţii mici, împinge viguros în zona de turaţii medii şi îşi păstrează vivacitatea şi în zona de putere maximă la 5.000 rpm.
Pe scurt, este un motor cu o funcţionare rotundă în toate regimurile care se armonizează foarte bine cu transmisia manuală cu 6 trepte, etajată scurt, cu o timonerie precisă şi exactă. Forţa la pedala de ambreiaj este redusă astfel că, şi în traficul aglomerat din oraş, doamnele nu vor trebui să cheltuie neapărat 1.401 euro pe cutia automată DSG. Cine doreşte însă mai mult confort, cutia DSG rămâne o opţiune de luat în seamă, meritându-şi din plin banii.
Datorită masei reduse, Arona are o dinamică bună. Micul SUV spaniol accelerează de la 0 la 100 km/h sub 10 secunde fiind cu 1 secundă mai rapid decât rivalii Hyundai Kona 1.0 T-GDI sau Citroen C3 Aircross PureTech 110.
Dar dincolo de cifrele pure, Arona se mişcă foarte agil prin trafic, este foarte plăcută la condus şi motorul are întotdeauna suficiente rezerve de putere. Trenul de rulare prezintă un bun compromis între confort şi agilitate. Suspensia destul de fermă oferă în acelaşi timp mult confort la trecerea peste denivelări scurte. Ca şi la Golf şi spre deosebire de alţi rivali în trei cilindri, micul motor este foarte silenţios. Pe autostradă se aude mai mult zgomotul la vânt decât cel al motorului iar în oraş nu ştii de existenţa lui decât atunci când se accelerează la maximum.
Din punct de vedere al rafinamentului, micul motor este printre cele mai bune din segment. Pe şosea, Arona inspiră multă încredere celui de la volan. Datorită suspensiei mai ferme foarte bine reglate, ruliul este redus iar la limită în virajele rapide, subvirarea este redusă datorită blocabilului electronic pe faţă preluat de la platforma MQB.
Direcţia răspunde spontan şi comportamentul este progresiv şi intuitiv. Arona a trecut toate disciplinele dinamice cu rezultate foarte pozitive şi testele pe pista de la Vairano au relevat o bună stabilitate pe traiectorie fără a fi nevoie ca şoferul să aplice multe corecţii din direcţie şi acceleraţii laterale peste media clasei. În plus, în oraş, Arona impresionează prin uşurinţa cu care se conduce şi agilitate conferită şi de masa foarte redusă, un al atu al noii platforme MQB A0.
Seat Arona este o frumoasă surpriză, iar noua platformă MQB A0 îi asigură multe avantaje. Masa redusă și trenul de rulare bine reglat îi conferă o manevrabilitate și agilitate peste media clasei. Micul motor turbo de 1 litru nu oferă doar performanțe dinamice bune ci este și economic comparativ cu alți rivali. Interiorul este modern, dar unele plastice trădează o anumită economie.
Cât costă
Seat Arona 1.0 TSI Xcellence. 18.668 euro
Dotări standard: climă automată, sistem multimedia cu ecran tactil de 8 inci, Bluetooth, Mirror Link,6 boxe, Front Assist, detector oboseală, geamuri electrice față/spate, jante aliaj 16 inci.
Dotări opționale:
Sistem de navigație 513 euro, faruri full LED 616 euro, jante aliaj 17 inci 411 euro, Pachet Asistență șofer II (include pilot automat adaptiv) 206 euro, sistem audio beats 462 euro, vopsea în două tonuri 206 euro.
DATE TEHNICE | Seat Arona 1.0 TSI Xcellence |
---|---|
Model | 1.0 TSI |
Motor/ nr. cilindri | L3, benzină |
Cilindree (cmc) | 999 |
Putere maxima/turatie (CP/rpm) | 116/5000 |
Cuplu maxim/turatie (Nm/rpm) | 200/2000 |
Transmisie | fata |
Cutie de viteze | 6 trepte, manuală |
L/l/h (mm) | 4140/1800/1550 |
Ampatament (mm) | 2.570 |
Volum portbagaj (l) | 334 |
Masa la gol (kg) | 1.275 |
Acceleratie 0-100 km/h (s) | 9,1 |
Viteza maxima (km/h) | 182 |
Consum mixt (l/100 km) | 4,9 |
Emisii CO2 (g/km) | 113 |
MASURATORI QUATTRORUOTE | |
Acceleratii | |
0-60 km/h (s) | 4,3 |
0-100 km/h (s) | 9,9 |
0-130 km/h (s) | 16,5 |
1 km cu start de pe loc(s) | 31.4 |
Reprize | |
Repriza 70-90 km/h (s) | 8,8 |
Repriza 70-120 km/h (s) | 21,5 |
Franare de la 100 km/h | |
La gol, rece (m) | 41 |
Consum | |
La 90/100/130 km/h (l/100 km) | 5,15/5,88/8,47 |
In oras/drum national/ autostrada (l/100 km) | 6,37/5,49/8,00 |
Consum in test (l/100 km) | 6,62 |
Autonomie (km) | 604 |
Zgomot interior | |
La 50 km/h (dBA) | 56,9 |
In accelerare maximă | 74,5 |
Pret (euro cu TVA) | 18.668 |
„Da, frate, da’ are patru uși... și mai e și electric. Ăsta nu e un Porsche adevărat!” Asta ar spune…
Propunerea Comisiei Europene de a impune taxe suplimentare antidumping la importurile de vehicule electrice pe baterii din China a obţinut…
Leapmotor a prezentzt noul său model C10 în cadrul Salonului Auto București 2024, desfășurat între 1 și 6 octombrie la…
Cehii de la Skoda, marcă a grupului Volkswagen, au dat toate detaliile noului lor model electric compact. Skoda Elroq are…
B13 - O noutate la GMOTO. Indiferent de anotimp, merită să ai grijă de curățenia și starea mecanică a motocicletei…
Grupul Renault a anunțat în această seară că își unește forțele cu SUEZ pentru a accelera economia circulară în industria…
Acest site utilizeaza cookies.
Leave a Comment