SEAT Arona poate fi comandat în România cu prețuri pornind de la 14.270 de euro




test drive seat arona (19)

Fratele mai mic al lui Ateca, SEAT Arona, poate fi comandat de acum și în România, cu prețuri de pornire de 14.270 de euro, TVA inclus. Suma îi aduce viitorului posesor mașina cu linia de echipare Reference, cu un motor pe benzină de 1.0 EcoTSI cu 95 CP și cutie manuală cu 5 trepte.

SUV-ul Iberic de clasă mică ajunge, pentru început, în România, doar cu motoare pe benzină. Următorul pas este motorul de 1.0 litru cu 115 CP, disponibil și cu transmisie automată DSG cu șapte rapoarte, pentru suma de 17.365 de euro.

Cei care vor un motor diesel trebuie să mai aștepte. Este pe drum și unitatea 1.6 TDI cu 95 CP și cutie manuală, pentru suma de 17.175 euro. Va fi disponibil și un motor 1.6 TDI cu 115 CP. În vârful gamei, se va instala motorul turbo 1.5 TSI EVO cu 150 CP. Arona nu este disponibil cu tracțiune integrală.

test drive seat arona (23)

Cu o lungime de 4.138 mm, un ampatament de 2.564 (cu 2 mm mai mare ca la Ibiza), un portbagaj de 400 de litri și o gardă la sol generoasă de 19 cm, Arona oferă potential personalizabil fără precedent în gama constructorului iberic.

SUV-ul spaniol de oraș, rival pentru Juke de la Nissan, Kona de la Hyundai și Captur de la Renault, este echipat standard cu sistem de frânare automată în caz de urgență și capacitatea de a detecta pietoni. La bord, sistemul multimedia Media Touch este redat pe un ecran de 5 inch.  Este disponibil și un display tactil cu 8 inch.

Adaugati comentariu