Second hand – Volkswagen up!

Volkswagen up! autoexpert.ro

Așa și-a imaginat gigantul german mașina de oraș ideală. I-a ieșit o buburuză sobră, plină de calități și foarte fiabilă. Second hand – Volkswagen up!

Conducere

Șoferul se bucură de entuziasmul cu care up! străbate bulevardele. Neamțul are toate atuurile: poziție înaltă la volan, gabarit mic și suprafață vitrată mare. În purul stil VW, ergonomia este excelentă. Comenzile sunt dispuse intuitiv, iar schimbătorul de viteze stă fix în raza de acțiune a mâinii. N-o să te pierzi în manevre, pentru că diametrul de bracaj e mic, iar schimbătorul se manevrează cu un deget. Numai că up! nu se limitează doar la rularea urbană, ci se simte bine și la drum întins, grație stabilității la viteze mari. Doar atunci când șoselele devin sinuoase, micuțul își pierde un pic comportamentul riguros.

Volkswagen up! autoexpert.ro

Interior

Față de Fiat 500 sau Renault Twingo, miniurile Volkswagen nu au fost niciodată atractive. Dacă Lupo a fost un pic mai stilat, Fox și up! au fost desenate cu gândul la utilitate, cu spațiu interior maxim și fantezie zero. Și le-a ieșit perfect. Este cel mai spațios model din segment. În față se stă confortabil pe scaunele mari și bine desenate. În spate, spațiul e mare în toate direcțiile, însă spătarul banchetei este un pic cam vertical, iar șezutul, cam tare. la viteze reduse, suspensia transmite denivelările la interior, iar geamurile laterale din spate sunt doar batante. Și materialele, și finisajele sunt peste ale concurenței.

Volkswagen up! autoexpert.ro

Date tehnice
Ani de fabricație: 2011–
Caroserie:hatch cu 3 și 5 uși
Dimensiuni exterioare:
L × l × h (mm): 3600 × 1645 × 1504
Portbagaj (l): 251/951

Second Hand – Volkswagen up! – versiuni cu probleme

Motor: 1.0

• Scurgeri de ulei -> carterul inferior
• Martor motor aprins (< sept. 2013) -> rescriere soft
• Lipsă de putere -> probleme cu variatorul de fază al distribuției variabile
• Martor răcire aprins -> probleme cu cablajul
• Ventilatorul radiatorului stricat -> de rescris softul sau de schimbat computerul
• Martor baterie aprins (< mai 2015) -> de schimbat cureaua de accesorii
• Martor motor aprins, rateuri -> de schimbat bujiile
• Mașina nu pornește -> probleme cu butucul contactului.

Transmisie

• Cutia manuală cu 5 trepte intră greu în marșarier (<mar. 2006) -> de înlocuit ansamblul de sub maneta schimbătorului.
• Cedarea pedalei de ambreiaj (>feb. 2015) -> de schimbat pedala
• Trecerea dificilă între trepte la cutia robotizată -> de reprogramat computerul transmisiei

➡ Configurează-ți aici un up! electric! 💡

Caroserie

• Direcția trage într-o parte (< mar. 2013) sau martorul direcției este aprins (< iun. 2015) -> reprogramarea calculatorului pentru servo.

Interior

• Zgomote din compartimentul motor -> compresorul climatizării
• Apă în zona din fața scaunelor -> scurgerea de la condensator înfundată
• Geamurile coboară greu -> de schimbat macaralele.
• Ușile nu se deschid la temperaturi negative -> de schimbat broaștele.
MotorPerioadă producțiePutere max. (CP)Viteză max. (km/h)Acc. 0–100 km/h (s) Consum mediu (l/100 km)RecomandareDetalii
1.0 60 CP12/11–6016014,44,5• • •Vibrează la ralanti, dar se mișcă bine în oraș. Nu și la drum întins.
1.0 75 CP12/11–7517113,24,7• • •Putere mai mare, dar cuplu identic cu cel de 60 CP. Se simte mai potent la turații mari.
1.0 90 CP07/16–901859,94,6• • • •Cea mai bună variantă pentru oraș și drum întins este motorul turbo.
1.0 GTI01/17–1151928,84,8• • • •Destinat mai ales celor care conduc mai mult în afara orașului, această versiune e rară și scumpă.

second hand Volkswagen up! autoexpert.ro

Costul pieselor (lei*) 
Alegerea noastră: 1.0 75 CP
Filtru polen26
Filtru ulei21
Kit ambreiaj422
Kit distribuție228
Plăcuțe frână față62
Saboți frână spate63
Disc frână față106
Tambur frână spate109
Amortizor față238
Amortizor spate166
Total1441
*prețurile sunt cele mai mici pe care le-am găsit

Adaugati comentariu