UPDATE: Sergio Marchionne, în comă ireversibilă

Sergio Marchionne

Sergio Marchionne s-a retras de la conducerea Fiat Chrysler Automobiles. Italianului îi succede în funcție fostul CEO Jeep, Mike Manley. Starea de sănătate a lui Marchionne este cea care a determinat decizia radicală a conducerii FCA. Marchionne renunță și la poziția sa în cadrul Ferrrari.

Noul director interimar de la FCA, Mike Manley, se afla la conducerea Jeep din 2009 și decidea destinele companiei  RAM din 2015. În urma întâlnirii acționarilor, care ar putea fi convocată săptămâna aceasta, Manley ar putea primi definitiv funcția lui Marchionne.

Și Ferrari a anunțat că omul de afaceri nu va reveni la conducerea companiei producătoare de supercaruri. Cel care îi va lua locul în fruntea Ferrari, acolo unde era Președinte și CEO, este Louis Camillieri, director al fostei companii Philip Morris International (preluată de Altria Group) și apropiat al șefului echipei de Formula 1, Maurizio Arrivabene.

Deciziile luate în urma unei ședințe de urgență vin ca urmare a unor probleme serioase de sănătate pe care le întâmpină Sergio Marchionne. În vârstă de 66 de ani, Marchionne a fost supus unei intervenții chirurgicale la umăr săptămâna trecută, dar ulterior, „complicațiile neașteptate” au generat schimbări majore în cadrul conducerii FCA. Starea sa s-a deteriorat de la oră la oră, iar Marchionne nu se va putea întoarce la muncă, anunță constructorul auto. Marchionne își plănuia oricum retragerea în 2019, dar starea sa precară de sănătate a grăbit lucrurile.

Industrie: FCA în căutarea unui partener

Președintele consiliului de administrație de la Exor, compania care deține pachetul majoritar al Fiat Chrysler Automobiles și al clubului de fotbal Juventus Torino, John Elkann, declară că este “profund îndurerat din cauza stării de sănătate a lui Sergio”. Declarația sa dă de înțeles că lucrurile nu sunt tocmai simple. “Situația era de neimaginat în urmă cu câteva ore și acest lucru ne dă un sentiment de nedreptate”, explică Elkann, care spune că îl consideră pe Marchionne un “mentor, un prieten adevărat și un lider luminat cu o inteligență ieșită din comun”.

În ceea ce privește destinele FCA, Elkann promite că succesiunea se va realiza asigurând continuitate maximă în cadrul companiilor.

Update: Situația fostului șef FCA este mai gravă decât s-a crezut inițial. Sergio Marchionne este în comă ireversibilă. Un cancer la plămâni într-un stadiu avansat l-a adus pe Marchionne la un pas de moarte. Acesta este internat la Spitalul Universitar din Zurich. Vom reveni cu informații.

Adaugati comentariu