Fiat vinde încă 10% din acţiunile Ferrari. Primul pas spre scindare?

Sergio Marchionne, patriarhul conglomeratului italo-american Fiat Chrysler Automobiles, anunţă o nouă reducere a participaţiei la Ferrari, aproximativ 10 procente din acţiunile perlei coroanei urmând să fie scoase la vânzare.

Şeful Fiat Chrysler Automobiles susţine că această mişcare va ajuta compania pe care o conduce să adune lichidităţile necesare punerii în aplicare a planului de capital preconizat, pe termen scurt. “Nu este nicio urgenţă în acest sens. Obiectivul este să finalizăm vânzarea a 10% din acţiunile Ferrari până la finele acestui an,” explică Marchionne.

Indiferent de rezultate, boss-ul grupului Fiat-Chrysler promite să respecte tradiţia din spatele numelui Ferrari şi tot ceea ce înseamnă acesta. Marchionne încearcă să îi liniştească, astfel, pe fanii mărcii, celebrii Tifosi, dând asigurări că programul competiţional va continua: “Inima brandului rămâne motorsportul. Nu este un simplu capriciu. Noi nu suntem Aston Martin.”

Sergio Marchionne admite că situaţia în care se află programul de Formula 1, în prezent, este una precară şi că Ferrari trebuie să îşi regândească strategia, în consecinţă. “Trebuie să corectăm această problemă şi trebuie să o corectăm acum.”

Din fericire, Marchionne, care şi-a asumat şi funcţia de şef al Ferrari, după înlăturarea “de catifea” a lui Luca di Montezemolo, spulberă orice zvon referitor la existenţa unui Ferrari autonom, în viitorul apropiat. Mai mult, acesta consideră cursa febrilă ce adună tot mai mult participanţi la start, drept una cu un potenţial complet supraestimat.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top