Siglă și identitate vizuală nouă pentru Citroen

Citroen și-a prezentat noua identitate vizuală a mărcii ce include o nouă siglă desenată în stilul 2D.

Marca Citroen și-a dezvăluit o nouă identitate de marcă plus o siglă nouă. Marca franceză renunță la sigla tridimensională în favoarea uneia 2D cu tentă retro. Noua siglă este o reinterpretare a logo-ului original, adoptat pentru prima dată de fondatorul André Citroën și inspirat de succesul primei sale companii de prelucrare a metalelor care producea angrenaje în formă de chevron. Referința familiară și tehnică „deux chevrons” a rămas de atunci în centrul identității Citroën.

Logo nou pentru Citroen

Citroen anunță și un model concept ce va fi prezentat în zilele următoare pe care îl numește un veritabil manifest al mărcii Citroen. Începând cu jumătatea anului 2023, sigla va decora apoi progresiv viitoarele vehicule de serie și concept Citroën. Ovalul vertical proeminent și îmbunătățit va inaugura o nouă direcție a limbajului de design. Mai vizibil, logo-ul va deveni un element al semnăturii specifice tuturor modelelor Citroën, ușor vizibilă de la distanță.

Noua siglă face parte din noua identitate de marcă aplicată pe toate suporturile fizice și digitale și însoțită de noua semnătură de marcă care promite „Nothing Moves Us Like Citroën”.

Noul logo a fost dezvoltat de echipa de design Citroen, iar identitatea de marcă a beneficiat de expertiza Stellantis Design Studio, agenția de design internă a Grupului Stellantis.

Via Citroen

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top