Skoda Kosmiq. Ce mașină mai pregătesc cehii?

Skoda Vision X

Skoda Kosmiq este numele viitorului SUV produs de cehi, după Karoq și Kodiaq. Constructorul din Mlada Boleslav a înregistrat denumirea modelului pe care intenționează să-l prezinte anul viitor, anunță site-ul francez Caradisiac.

Viitoarea Skoda Kosmiq va prelua elementele de design prezentate odată cu Vision X, conceptul dezvăluit în martie, la Salonul Auto de la Geneva. Kosmiq va fi construită pe platforma MQB-A0 a Grupului Volkswagen, ceea ce o va poziționa în segmentul SUV-urilor mici, acolo unde o așteaptă nume deja consacrate ca Volkswagen T-Cross, SEAT Arona, Kia Stonic, Hyundai Kona, Renault Captur sau Nissan Juke. Pentru a putea face față unei asemenea concurențe, Skoda va construi un SUV de lifestyle, cu posibilități multiple de personalizare.

Skoda Kosmiq

Numele se aliniază strategiei Skoda de denumire a modelelor sale cu gardă mare la sol, care încep cu litera K și se termină cu litera „Q”: Kodiaq, Karoq și chiar modelul construit în China pentru China, Kamiq.

Cehii trec în contul viitorului lor model un spațiu inegalabil pentru acest segment, un lucru cu care se laudă și viitoarea Skoda Scala, surprinsă recent în teste, în clasa ei.

Ca aproape toate SUV-urile mici, și Kosmiq va fi oferit exclusiv cu tracțiune față. În momentul lansării, clienții vor putea alege motoare pe benzină sau diesel, iar ulterior în gamă, își va face apariția și o versiune plug-in hybrid.

Mașina ar putea intra în producție în vara lui 2019.

Sursă: Caradisiac.fr.

One thought on “Skoda Kosmiq. Ce mașină mai pregătesc cehii?

  1. Pingback: Skoda Kosmiq. Ce mașină mai pregătesc cehii? - Stiri ultima ora, stiri online

Adaugati comentariu