Tu unde cauți fericirea? Într-un cont bancar cu multe zerouri? Într-o călătorie în jurul Pământului? Poate, în brațele unei himere? Eu am găsit-o într-o pereche, SsangYong Korando și Conacu’ Boierului. Iar asta a fost dovada de netăgăduit că fericirea, deși nu-i lucru mărunt, e accesibilă oricui! Foto: Bogdan Paraschiv
Ciripitul unei păsări. Mirosul ierbii proaspăt cosite. Atingerea unei frunze. Adierea care îți mângâie obrazul în zilele toride de vară. Podul lui Dumnezeu, Cheile Băluței și un conac pe care, până nu-l vei vizita, nu-l vei înțelege pe deplin. Călătoria magică până în satul Ponoarele, cu cel mai accesibil SUV compact din România. Trage aer adânc în piept și vino cu mine! Te invit într-o poveste la capătul căreia vei afla că fericirea e mai ușor de atins decât oricând.
Călătoria cu SsangYong Korando
În povestea mea, călătoria este la fel de importantă ca destinația. Fiecare metru de șosea te umple cu emoții, pentru că te aduce tot mai aproape de eden, iar peisajele devin mai șarmante pe măsură ce parcurgi traseul. Companionul meu, Korando, nu cere mulți galbeni pentru călătoria asta. De fapt, e cel mai accesibil SUV compact de pe piață. Aș fi putut spune, simplu, cel mai ieftin, dar m-am ferit, de teama unei nedreptăți. Mașina asta nu arată și nu se simte ieftină. De fapt, nu-i cu nimic mai prejos decât rivali mai celebri și cu câteva mii de euro mai scumpi. Dimpotrivă. O grafică atât de elaborată a instrumentarului digital e greu să găsești în segment. Și un spațiu atât de mare pe banchetă. Și un desen atât de plăcut privirii.
E surprinzător cum s-au limitat coreenii la un preț atât de mic, având în vedere că au înghesuit în Korando toate bunătățile din cămara companiei. L-am cunoscut anul trecut, în versiunea cu tracțiune integrală, dar azi mă poartă spre Ponoarele un exemplar cu tracțiune față. „E mai bine așa, îmi spun. O să consum mai puțin, iar acum, că toate prețurile au explodat, nu e lucru de neglijat.“ Așa că, învăluit de cele 22°C setate pe climatizarea automată și cu ventilația din scaun pornită pe prima treaptă, ne-am așternut la drum pe o căldură infernală.
➡ Vizitează aici pagina lui Korando! 💡
Da, am găsit termenul cel mai potrivit. Korando se așterne frumos și plutește lin peste denivelările primei benzi a autostrăzii A1. Rămân pe ea – nimic nu mă grăbește, deci, cu pilotul automat adaptiv reglat la 120 km/h, mă las condus de sistemul semiautonom. Știe să țină banda, nu se apropie de mașina din față, iar când mai prind câte un camion, e suficient să semnalizez și să mângâi accelerația. Coreeanul urcă progresiv în ture, de multe ori fără a pune transmisia Aisin la muncă. Ține de treapta a șasea, tras fără efort de cei 280 Nm care se dezvoltă deplin de la 1500 rpm.
Liniște. O senzație de relaxare aproape nefirească pentru un model atât de accesibil. Un SUV compact aproape nefiresc de accesibil pentru calitățile pe care le are. Aparent, un paradox. În realitate, un crez a cărui cheie se află în însuși numele modelului, Korando. E rezultatul comprimării expresiei „Korean Can Do“. Damn, those koreans! Le-a ieșit și de data asta.
Virajele te conduc spre adevărata frumusețe
Ușor, ușor, drumul mă poartă spre Dealu Negru, de care mă leagă amintiri aproape atemporale. Bunicii mei sunt din Vâlcea, iar zecile de treceri prin virajele, rampele și pantele care încep la Drăganu mi s-au întipărit atât de bine în memorie, încât pot să-l parcurg cu ochii închiși. Ad litteram. L-am străbătut cu Trabantul 601 S și cu Dacia 1300, pe banchetă, încurajându-mi tatăl ca un om mare: „Stai pe gaz, nu lăsa pedala!“ Apoi, la volanul Daciei mele Sport, apostrofat de mama: „Nu mai sta pe gaz, lasă pedala!“ Și tot așa, an de an, până când am lăsat benevol pedala, la gândul că nu mă grăbesc nicăieri. Și uite cum te domolește viața…
Acum, la volanul lui Korando, cu cei 163 de cai pe care-i dezvoltă, cu turbocompresor și injecție directă, îmi dau seama că am trăit experiențe frumoase de-a lungul timpului. Totul e să nu treci prea repede peste ele. Fericirea stă în orice amănunt, în orice clipă, în orice formă, miros, gust, textură, culoare. În orice. Asta urma să-mi dovedească restul călătoriei mele.
Oltenia, în adevărata ei splendoare
Metru după metru, minut după minut, peisajele, monumentele, virajele, orașele, toate se succed, conducându-mă la destinație. Cochetul Râmnicu Vâlcea, în care îți încarci bateriile plimbându-te la pas, surprinzătorul Horezu, capitala ceramicii europene, celebrul Târgu Jiu, căminul faimoaselor opere de artă ale lui Brâncuși. Câteodată, nu realizăm cât de norocoși suntem! Câte sunt de văzut la o aruncătură de băț! Dacă n-ai făcut-o, nu mai aștepta! Dacă ai făcut-o, nu te feri să repeți experiența! Metru după metru, minut după minut, Korando plutește imperturbabil printre toate, în drum spre Ponoarele.
Pare că nu-i pasă de artă, înghite sensurile giratorii, denivelările, semafoarele, și orice imperfecțiune a șoselei pare că-l ambiționează să-ți demonstreze că ai procedat corect alegându-l. E drept, asfaltul este turnat perfect și nu-i pune suspensia moale la muncă. Dar eu am s-o fac. Planurile mele se termină dincolo de șosea. Dincolo de Ponoarele. Dincolo de oameni, de așa-zisa civilizație. În natură.
La Conacu’ Boierului primești înzecit mai mult decât te aștepți
Ponoarele. Aparent, doar un sat. În realitate, un loc unic în lume. Nu. Nu exagerez. Nicăieri pe Glob nu vei găsi un pod natural, niște chei atât de spectaculoase și o peșteră, la distanță atât de mică. Iar cea mai frumoasă clădire din sat este Conacu’ Boierului. E mare, dar mărimea lui stă ascunsă sub mușcatele roșii, sub picturile realizate manual, sub calificativul „excepțional“ primit pe booking.com, cu nota 9,7. Stă ascunsă sub căldura cu care ești primit de toată lumea, sub peisajele splendide din zonă, sub surprinderea uriașă cu care descoperi, odată ajuns aici, că primești înzecit mai mult decât te aștepți.
O altfel de lume în fiecare cameră
Sub toate astea, conacul pare mic. Intim. Firesc în peisajul de țară. Aici, nimic nu e făcut doar așa, ca să fie. Totul are o menire, o temă, un scop clar: să te inunde cu frumos, cu autentic. Fiecare cameră are un nume. Oltenia, Moldova, Banat, Dobrogea, Ponoarele, Muntenia, Maramureş, Mureș, Flori de Liliac, Bucovina, Crisana, Vatra Dornei, Clisura Dunarii și Transilvania. Fiecare, pictată manual. Fiecare, cu specificul ei. Deci, când rezervi o cameră, ai grijă pe care o ceri. Iar dacă ai mai fost și te întorci, bucură-te de tema alteia, pentru o experiență nouă. Ai de unde alege. Sunt camere cu două paturi, cu pat matrimonial sau cu pat și canapea.
➡ Vizitează aici pagina conacului! 💡
Eu am primit Ponoarele, o cameră cu pat matrimonial uriaș, doar pentru mine. În camera mea, toate monumentele naturale din localitate mă privesc din picturile realizate manual pe mobilier. Totul e nou, atât de nou, încât pare că pensiunea și-a început activitatea de câteva luni. Dar povestea a început în 2016, când conacul a fost dat în folosință. E surprinzător cum finisajele s-au menținut și culorile au rămas la fel de vii atâția ani! Unde s-a putut, s-a lucrat cu meșteri de-ai locului. Unde a devenit prea complex, au intervenit echipe specializate din țară și din Serbia. Dar tușele umane au fost realizate de mână. Sunt opera unei artiste din Timișoara. Sunt acompaniate de mult lemn la vedere. Am aflat toate detaliile de la Ionela, doamna care stă în spatele poveștii conacului, cu care am discutat la cină.
Meniu tradițional, porții… boierești!
Apropo de cină… Mâncarea poate fi descrisă în patru cuvinte: de li cioa să! De fapt, cred că e doar unul, dar mi se pare că așa capătă valențe mai apropiate de gustul pe care mi-l amintesc din vacanțele copilăriei, când mă duceam în Oltenia. Te provoc să comanzi carne la garniță și să o savurezi cu ochii închiși. Eu am făcut-o și m-am simțit fix ca acum 30 de ani, când o aducea bunica din beci și o încălzea pe sobă.
Sau să ceri o ceafă de porc la cuptor, cu garnitură de piure de cartofi și mazăre și un sos demi-glace. Probabil, ceafa a fost ținută în untură, altfel nu-mi explic frăgezimea. Încheie cu un papanaș sau cu un cozonac sucit așa cum n-ai mai mâncat nicăieri. Garantez! N-am reușit să smulg de la Ionela secretele din bucătărie. Am aflat doar că, în spatele unora dintre preparate stă un maestru, cu ajutorul căruia bucătăresele de la conac au „inventat“ anumite preparate și metode speciale de a le găti. Aici, la conac, totul e aparte.
Cât timp rămâi la un pahar după masă, copiii se pot zbengui în locurile de joacă din grădină, pot juca ping-pong sau biliard în mansardă. Sau poți să-i scoți la o plimbare pe jos până la Podul lui Dumnezeu. E o minune a naturii, pentru că în lume mai sunt doar două poduri naturale, în SUA și în Franța, dar cel din Ponoarele este singurul pe care se poate circula.
Legenda peșterii
De fapt, până acolo se întindea Peșterea Ponoare, în care locuia însuși diavolul, care le pricinuia localnicilor numai probleme. La rugăciunile lor, Dumnezeu a plecat urechea și a surpat tavanul spre capătul peșterii, lăsând doar un arc de cerc. A fost numit, simplu, Podul lui Dumnezeu. Diavolul, supărat, a zgâriat cu ghearele pietrele de la celălalt capăt al peșterii, și astfel s-au format cele două câmpii de lapiezuri, Câmpul Afroditei și cel al Cleopatrei. Peisajul uluitor, cu rocile sure întinse pe câmpia verde, pare desprins din altă lume.
Pe acest versant există un lac… special. În cheamă Zaton și îl vezi doar dacă ai noroc. Mie nu mi s-a arătat. Fiind un lac carstic, vara, mai ales când e secetă, apa se scurge prin rocile permeabile în Peștera Ponoarele. În urma sa rămâne doar o câmpie vastă. În zilele ploioase, aceasta este înghițită de ape și redevine fundul lacului. Atât lacul, cât și câmpia care rămâne după secarea lui sunt pictate pe comoda din camera mea, Ponoarele. Privisem atent picturile, apoi am urcat pe coama dealului, pentru a vedea minunea pe viu. Acolo l-am cățărat pe Korando, printre pietrele zgâriate de diavol. Dar, indiferent cât și-a băgat coada și și-a folosit ghearele, nu i-a ieșit decât un peisaj dumnezeiesc!
Între prezent și trecut
La fel ca și Cheile Băluței. Acolo au fost filmate, în 1967, scene din filmul Dacii. Cei 4 km dintre Ponoarele și chei, impecabil asfaltați, nu i-au dat bătăi de cap lui Korando, dar, dacă te decizi să-i străbați cu bicicleta sau la picior, află că rampele sunt atât de accentuate, încât nu orice novice le poate urca ușor. Iar dacă mergi cu mașina, roagă-te să nu te întâlnești cu alt vehicul din față, pentru că șoseaua e strâmtă și degajările sunt rare. Dar, odată ajuns, te vei bucura de o liniște deplină. Cât am stat acolo, nicio altă mașină, niciun alt om n-au trecut.
Ești doar tu, precum un punct insignifiant pierdut în natură. Cu tine sunt doar gândurile tale, adierea vântului, ciripitul unei păsări. Mirosul ierbii. Atingerea unei frunze. Adierea care îți mângâie obrazul în zilele toride de vară. E fericirea!
| DATE TEHNICE | SsangYong |
|---|---|
| Model | Korando 1.5 GDI 2WD 6AT Premium |
| Motor/nr. cilindri | L4, turbo |
| Cilindree (cm3) | 1497 |
| Putere maximă/turaţie (CP/rpm) | 163/5000–5500 |
| Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm) | 280/1500–4000 |
| Tracțiune | față |
| Cutie de viteze | automată, 6 trepte |
| L × l × h (mm) | 4450 × 1870 × 1620 |
| Ampatament (mm) | 2675 |
| Volum portbagaj (l) | 551 |
| Masă la gol (kg) | 1435 |
| Acceleraţie 0–100 km/h (s) | nc. |
| Viteză maximă (km/h) | 193 |
| Consum WLTP mixt (l/100 km) | 7,95 |
| Emisii CO2 (g/km) | 182 |
| Preț (euro) | 26.290 |
