Sute de proprietari de Tesla Model S din Germania trebuie să returneze statului subvenția de 4.000 de euro oferită pentru achiziționarea unei mașini electrice. Decizia vine ca urmare a insistențelor unei agenții guvernamentale care a ajuns la concluzia ca Model S este o mașină prea scumpă pentru a se încadra în program.
Sunt peste 800 de cetățeni nemți care au achiziționat o limuzină Tesla Model S înainte de 6 martie și au beneficiat de subvenția denumită “bonus de mediu”. Conform comunicatului emis de Biroul Federal pentru Afaceri Economice și Control al Exportului, toți cei care au beneficiat de subvenție trebuie să o returneze acum. Pe lângă aceștia, alți 250 de nemți care au comandat un Model S nu vor primi bonusul de la stat, deși se bazau pe cele 4.000 de euro.
Programul a fost conceput pentru a-i stimula pe nemți să achiziționeze mașini cu emisii reduse sau zero (plug-in hibride sau electrice). Constructorul american de mașini electrice cu sediul în California a decis să facă apel și să ceară statului german să garanteze bonusul clienților companiei până când situația se va clarifica în instanță.
“Oricine din Germania a fost mereu liber să comande o versiune de bază Model S, care a fost sub prețurile ce se încadrează în program. Noi am livrat aceste mașini clienților”, se arată în comunicat Tesla.
Statul german oferă subvenții la achiziționarea de mașini electrice al căror preț nu depășește 60.000 de euro. Versiunea de bază Model S este singura care s-ar fi încadrat în program, dar aceasta nu este disponibilă în […]
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…