Subaru se alătură oficial Grupului Toyota în 2020

Subaru se alătură oficial Grupului Toyota în 2020

Subaru a devenit, oficial, parte din Grupul Toyota în 2020. Subaru Corporation a făcut anunțul prin intermediul unei notificări rezervate autorităților din Japonia. Această procedură îi urmează celei din toamna lui 2019. Atunci, Toyota a crescut participația proprie de la 16,83 la 20% din acțiunile rivalului nipon.

Conform specialiștilor, Subaru Corporation nu va deveni un subsidiar al Grupului Toyota – sau cel puțin nu în viitorul apropiat. Mai degrabă, constructorul modelelor Impreza, XV, Outback, Forester sau Ascent ar putea deveni „o companie afiliată la Grupul Toyota”. Cel din urmă este considerat cel mai mare acționar singular al Subaru Corporation.

Momentan, efectele includerii Subaru în Grupul Toyota nu vor fi prea evidente în 2020. Cele două companii lucrează la diverse proiecte comune încă din 2005. Cel mai cunoscut este modelul sportiv Toyota 86 / Subaru BRZ, care a fost deja confirmat pentru o a doua generație.

În plus, poate chiar din 2020, Subaru și Toyota vor prezenta împreună un crossover EV și o nouă arhitectură dedicată vehiculelor complet electrice. Aceasta va fi utilizată pentru „modele de pasageri de dimensiuni medii și mari” – cel mai probabil noi EV-uri din segmentele C și D (sedan-uri și SUV-uri). Subaru și Toyota au deja și un model plug in hybrid realizat în comun – Crosstrek Hybrid, comercializat în SUA și Australia.

Via TorqueNews

Adaugati comentariu