Teaser pentru Mazda CX-60: noul model va debuta în luna martie

Mazda anunță noul model CX-60 cu o imagine teaser urmând ca debutul oficial să aibă loc în data de 8 martie.

Mazda va introduce un noul SUV în gama Europeană în luna martie a anului curent. Numit CX-60, noul model va fi lansat oficial în 8 martie și va fi primul SUV din oferta japonezilor cu tehnologie plug-in hybrid.

Mazda CX-60

Sistemul plug-in hybrid folosește propulsorul pe benzină de 2.5 litri plus un motor electric pentru o putere totală de peste 300 CP. Mazda nu a detaliat partea tehnică a sistemului și nu a comunicat cifre pentru consum și perfomanțe.

Ulterior, gama va fi completată și cu modelul Mazda CX-80 ce va fi disponibil în configurație cu 7 locuri. Cele două modele fac parte din ceea ce Mazda numește Large Product Grup. Din acest grup mai fac parte și viitoarele modele full-size Mazda CX-70 și CX-90.

În toamna anului trecut, Mazda a lansat pe piața americană modelul CX-50 care ne poate oferi câteva indicii despre cum vor arăta și viitoarele modele europene. Acesta folosește tot un propulsor de 2.5 litri asociat cu tracțiune integrală și cutie de viteze automată cu șase trepte.

Mazda CX-50

Via Mazda

 

Adaugati comentariu