Tesla arată încă un pic din viitorul crossover Model Y

Tesla Model Y

În gama în care se regăsesc deja Tesla Model S, Model 3 și Model X, își va face apariția și Model Y, crossover-ul a cărui lansare este programată pentru 2019. Tesla prezintă o fotografie în care apare a viitoarea mașină.

Model Y vine ca rival pentru EQC de la Mercedes și pentru I-Pace de la Jaguar. Pe fondul unei serii de scandaluri cu accidente provocate de sistemul Autopilot și cu producția lui Model 3 suferind întârzieri majore, Tesla încearcă să redirecționeze atenția celor care sunt cu ochii pe companie. Model Y va fi un crossover electric mai mic ca Model X.

Tesla Model Y

Producția Tesla Model Y ar putea

începe în noiembrie 2019

Fotografia prezentată de Tesla cu ocazia Adunării Generale a Acționarilor arată o capotă bombată și o aripă curbată, linii atipice modelelor Tesla lansate până la ora actuală. În imaginea publicată în alb-negru, se pot observa și grila dreaptă a viitorului crossover electric, dar și un parbriz foarte înclinat. Musk a dezvăluit un element important: nu se va regăsi piele la interior, ceea ce confirmă faptul că mașina se va poziționa, în ceea ce privește prețul, mult sub Model X.

Producția ar trebui să demareze în luna noiembrie în Fremont, California, dar Musk vrea să scoată producă mașina și în China, începând cu 2020. Având în vedere întârzierile uriașe care au afectat Model 3, rămâne de văzut dacă Tesla va respecta planurile.

Adaugati comentariu