Test drive Audi A7 2014

 

Dieselul potrivit la locul potrivit

audi a7 (6)

Unul dintre cele mai reușite propulsoare diesel de 3 litri din industrie ajunge sub capota singurului model Audi  de volum pe care îl poți bănui de un exces de personalitate estetică.

audi a7 (4)
Ca de obicei, capitolul interior a fost acoperit cu succes, iar mixtul de linii elegante ce compun planșa de bord completează ideal un peisaj elegant cu tușe high-tech integrate omogen în conceptul grafic. Un exemplu grăitor în acest sens este configurația ceasurilor de bord ce propune o abordare modernă cu două cadrane analog de mari dimensiuni pentru turometru și vitezometru separate de un ecran digital generos cu o formă aproape artistică. Interesantă este și soluția retractabilă pentru ecranul sistemului MMI ce poate fi retras în bord pe timp de noapte pentru a reduce stresul generat de diferite surse de lumină interioare. Ergonomia generală se bazează în continuare pe sistemul multimedia MMI cu al său sistem rotativ de selecție dublat de scurtături pentru comenzile de bază. În comparație cu alte soluții promovate de Audi sau Mercedes-Benz, zona dedicată MMI pare ușor aglomerată de comenzi, dar gruparea lor este logică și permite accesarea facilă în mers. Atunci când a lansat indicativul A7, Audi a rezistat tentației de a intra în jocul coupe-ului cu patru portiere, chiar dacă inițiatorul curentului, Mercedes-Benz CLS, părea a capitaliza intens pe noua idee.

audi a7 (10)

În schimb, Audi a ales să îmbine câteva dintre elementele caracteristice unui coupe într-o nouă linie de caroserie care la prima vedere pare a fi un pas artistic intermediar între un sedan și un combi. Rezultatul final poate fi interpretat inclusiv ca un hatch, dat fiind hayonul de mari dimensiuni care asigură accesul către portbagaj, așa că cei care vor o definiție clară a mașinii pe care o vor cumpăra probabil vor avea nevoie de ceva timp pentru a încadra un A7 în tiparele cunoscute. Privind ceva mai în detaliu elementele definitorii ale mașinii, nu ai cum să nu remarci postura agresivă a mașinii privită frontal, sau bordura extra lată care face separația între zona vitrată și partea inferioară a caroseriei. Cu riscul de a părea că dau cu o mână și iau cu două, acest A7 este un exemplu clar că, atunci când vor, designerii Audi știu să creioneze mașini cu personalitate. Păcat că nu vor suficient de des, date fiind liniile comune de design care încep cu A3 Sedan, se continuă cu A4 și au ecouri inclusiv în cazul navei amiral A8.

audi a7 (7)

În spate vorbim despre două locuri reale, cel din mijloc fiind rezervat în cel mai bun caz persoanelor de talie mică ce nu sunt deranjațe de masivitatea tunelului transmisiei. Cu excepția poziției centrale de pe banchetă, cele două locuri laterale privilegiate au parte de o ofertă de spațiu foarte generoasă pe toate axele, inclusiv la nivelul capului, grație unui artificiu care anulează efectele negative ale liniilor plonjate ale plafonului. Configurația portbagajului este avantajată de soluția Sportback cu hayon de mari dimensiuni, atât în materie de volum util (535 l), cât în special în cazul transportului obiectelor voluminoase grație deschiderii generoase a ușii de acces.

audi a7 (8)

Dincolo de rațiunile estetice și practice, A7 are o latură dinamică ce iese până la un punct din sfera neutră cu care ne-a obișnuit Audi în ultimii ani. Mai exact, în timp ce majoritatea modelelor producătorului de la Ingolstadt preferă să se plaseze fix la mijloc între sportivitate și confort, A7 încearcă o apropiere de primul concept. În acest scenariu, noul motor diesel bi-turbo de 3 litri și 313 CP joacă un rol central, printr-un set de caracteristici ce îl delimitează de ideea clasică de diesel. Pentru început vorbim despre o coordonată pur emoțională, cea a sunetului,  urmată de lejeritatea cu care se turează și valul omogen de cuplu ce se declanșează de la 1.450 rpm. Oricât de multe turbine ai monta unui V6 pe benzină nu te poți apropia de cuplul de 650 Nm produs de acest motor, iar comparația cu concurente de origine bavareză la acest nivel de putere îi dă câștig de cauză lui Audi.

audi a7 (1)

Suspensia pneumatică și transmisia automată cu 8 trepte se află în echiparea standard și se achită cu brio de îndatoriri cu mențiunea că denivelările scurte sunt resimțite ceva mai acut în habitaclu chiar și în cazul setării orientate spre confort. Direcția beneficiază și ea de setări complementare suspensiei, Confort, Sport și Auto, iar cea de pe urmă pare a fi cea mai bună alegere. Pentru a atinge dezideratul sportivității, A7 ar fi avut nevoie de mai multă comunicare cu șoferul în special în zona punții față, dar premisele de viitor se anunță pozitive iar impresia actuală de agilitate cu tentă sportivă are șanse să evolueze. Revenind la mașina în cauză, noul motor este fără doar și poate o reușită, care te va costa cu 5.900 euro mai mult comparativ cu un V6 TDI clasic cu o singură turbină și doar 7 trepte în transmisie. Dacă merită sau nu asta depinde de preferințele fiecărui client în parte, unii vor plăti pentru ansamblul mai performant, alții vor prefera să investească suma în lista de opționale, de aceea, merită să faci un drive test cu ambele configurații.  ¸

 

Date tehnice3.0 TDI quattro
pret de baza69.830 euro cu TVA inclus
masa proprie/totala (kg)1.850/2.460
L/l/h (mm)4.970/1.910/1.420
volum portbagaj (L)535/1.390
combustibilmotorina
cilindree (cmc)2.967
putere max. (kW(CP)/rpm)230(313)/3.900
cuplu max. (Nm/rpm)650/1.450-2.800
cutie de viteze/trepteautomata/8
viteza maxima (km/h)250
sprint 0-100 km/h (s)5,3
consum urban/extra/mixt (L)8/5,6/6,4
norma poluare/emisii CO2 g/kmEuro5/169

Adaugati comentariu