Test drive Rolls-Royce Phantom

Iartă-mă, Doamne, că am păcătuit! Am tânjit la cea mai bună mașină din lume. Iar ce-am primit în schimb merită o sută de fapte bune, întru iertarea momentului de extaz…

Foto: Bogdan Paraschiv

Stau cu procesul verbal sub nas și trag cu coada ochiului la Phantom. Cum naiba să nu-l semnez? Cum să refuz o lecție de istorie pe care o să mi-o predea personal chiar cel mai longeviv model din cronicile industriei auto? Mai trag o dată aer în piept și parcurg din nou, superficial, foaia, ca să nu intru în datorii la bancă, în caz că lecția cu profesorul de aproape 400.000 euro decurge prost. Dar nici a doua oară nu înțeleg nimic, sau refuz s-o fac, ca să nu pierd ocazia de a experimenta cel mai emblematic Rolls din toate timpurile, așa că semnez.

Țin strâns în mână cheia celei de-a opta generații, imaginându-mi că, de mi-ar cădea, aș achita-o folosind tot salariul meu pe o lună. Urc. Stau sus, aproape ca într-un SUV, dar chiar și-așa îmi solicit toți cei 22 de ani de experiență la volan ca să-i aproximez colțurile.

Phantom refuză statutul de autoturism în favoarea celui de operă de artă, care, din 1925 încoace, solicită toate simțurile șoferului. Mai zăbovesc în parcare, preț de câteva minute, iar ochii îmi alunecă pe aluminiul, pielea și lemnul din cele mai fine esențe, precum arcușul pe strune, într-o simfonie orchestrată de sistemul de sunet fără nume: l-a acordat desăvârșit un mare producător, care a fost plătit suficient de bine încât să renunțe la faima pe care i-ar fi adus-o expunerea în cel mai luxos Rolls din toate timpurile. Așa că, pe fiecare boxă scrie „Bespoke Audio”, într-o dovadă de personalizare extremă.

Silențioasă ca o catedrală, materiale excepționale

Caut plastic. Caut în zadar: până și buzunarele ușilor și stâlpii centrali sunt capitonați cu piele fină. Mai jos, covorașele sunt realizate din lână pufoasă de miel, iar eu îmi retrag instinctiv picioarele, într-un exces de bun simț. Pare-se, totuși, că așa e în lumea bună, așa că-mi pun din nou încălțările pe covoraș, aproape rușinat de reacția mea. O ultimă privire la bordul placat cu lemn masiv îmi dezvăluie un detaliu incredibil: în Phantom poți să-ți reglezi individual temperatura climatizării în funcție de zonă, pentru fiecare loc: de exemplu, doamnele care pot fi deranjate de aerul prea rece la picioare, pot să-l direcționeze pe sus, concomitent cu un flux de aer mai cald pe jos.

Respir adânc. Fac cruce în gând, cuplez transmisia și pornesc prin traficul din București, iar liniștea adâncă aproape că mă apasă. O vorbă „din popor” spune că cel mai puternic zgomot dintr-un Phantom este ticăitul ceasului din bord. Până azi, credeam că-i o legendă. Sculptura asta rulează suveran pe jantele de 22 de inci, fără să scoată un sunet! Nimic! Cele 130 de kg de material fonoabsorbant te detașează complet de orice claxon, mașină de tuns iarbă, chopper sau scuter cu „trompetă” pe evacuare. În Phantom, timpul se scurge altfel. Lent, rafinat, relaxant, seren.

Un V12 perfect echilibrat și mai silențios ca un motor electric

Iar asta nu e o întâmplare. E rezultatul unei munci titanice, care a început cu inima V12 twin-turbo, de 6,75 litri. „Uzina” fost cizelată la extrem, cu scopul suprem de a livra cuplu imens la turații apropiate de ralanti, ajutând astfel transmisia ZF să schimbe jos și păstrând astfel liniștea totală în „salonul britanic”. Aș deduce de aici că transmisia schimbă des, dar… absolut nimic nu se simte în mașină. Nu există șocuri, motorul nu se aude, iar turometru nu există.

Locul i-a fost luat de un cadran ce afișează în procente rezerva de putere a motorului. Dacă depășești 80% din puterea folosită, s-ar putea chiar să-l auzi, ca o simfonie îngânată pe fundal! Parbrizul pare un display imens, prin care urmărești mașini scuturându-se la trecerea peste liniile de tramvai, așezat comod în canapeaua luxoasă. Tu vei simți cel mult o plutire peste orice denivelare, oricât de mare ar fi ea, și zero zgomote. În timpul testelor de zgomot, inginerii britanici au verificat instrumentele de măsură pentru a se asigura că nu s-au defectat, într-atât de liniștit rulează Phantom!

Caroseria lungă de 5,76 metri are de-acum la bază platforma cu, poate, cel mai carismatic nume din industrie: Architecture of Luxury. Este modulară, deci poate fi folosită și pe viitoarele modele ale casei britanice, indiferent de mărime, este fabricată din aluminiu și are o rigiditate crescută cu 30% față de precedenta. Ansamblul este atât de bine „închegat” încât, dacă auzi vreun zgomot de la suspensie, probabil că groapa a fost atât de mare, încât ai îndoit janta!

Suspensia e reglată pe Comfort. Exclusiv!

Nu pot nici să reglez tăria suspensiei, nici să aleg vreun mod de rulare și nici măcar să schimb vitezele manual: un mod elegant, britanic, de a-mi spune că orice reglaj aș face, ar fi mai slab decât cel din fabrică. Așa că mă mulțumesc să învârt „timona” uriașă, perfect circulară, fără profile și teșituri tipice secolului 21, navigând cu amiralul printre șalupele urbane. Tot ce-mi e permis este să cobor garda la sol, dar doar pe loc, pentru ca și clienții mai scunzi să poată urca la bordul navei.

Părăsesc apele portuare pentru a ieși în larg, pe autostradă. Fără a-mi dori să încalc legea, încep să aud o mică turbulență în zona superioară a parbrizului. Mă întristez ușor și privesc vitezometrul: ceea ce părea 130 km/h era, de fapt, 180 km/h! La viteza asta indecentă, motorul lui Phantom își folosește doar 20% din putere! Scad rapid, iar de la 160 km/h, viteză la care motorul „se forțează” la numai 10% din potențial, britanicul își reia bunele maniere și orice turbulență dispare din nou. La 130 km/h pare că te târâi…

Știu, e un sacrilegiu fără margini să caut incisivitate în cele 2,6 tone, când singurul scop al britanicilor ar trebui să fie atingerea luxului suprem. O fac, totuși, cu obstinența unui catâr care a prins aripi după ce s-a obișnuit cu gabaritul caleștii. Descopăr cu bucurie suspensia pneumatică, ce reduce mult ruliul, și direcția integrală, care asigură un gram de agilitate într-o mare de confort, dar direcția ultra-asistată și cu demultiplicare mare nu-mi dă aripi.

Pe coama dealului privesc stupefiat consumul mediu de numai 13,6 l/100 km și fac schimb cu colega mea, Elena, care până acum a stat în spate. Știu, am condus 50% din drum, în timp ce posesorul tipic de Phantom își petrece 20% din timp la volan. Dar n-o fi un capăt de țară, că nu fac parte nici din cei 80% antreprenori, nici din cei 20% aristocrați care dețin un Phantom. Mi se permite, deci, să-l conduc cât vreau, fără să încalc „etichetele”.

Confort suprem în spate, uși spate suicide acționate electric

Ușile „suicide” se deschid larg, pentru a permite vedetei de conjunctură să urce fără efort în spate. Le închid elegant, electric, la o apăsare de buton: nimeni nu-i aici, însă, ca să mă admire… Cu teama de a nu rămâne un anonim la sfârșitul zilei, mă las îmbrățișat de spătarul curbat spre interior al banchetei, special gândit pentru a putea conversa fără efort cu eventualul „coleg de bancă”.

Descopăr un frigider cu două pahare brumate și o sticlă rece de șampanie, ascuns în spatele cotierei. Un tratament exclusivist pentru doi. Ușor, ușor, încep să mă simt singur… Îmi înclin la maxim spătarul, îmi ridic trapa de sub tălpi la înclinația ideală și, din poziția nobilului britanic scufundat total în bancheta din puf, privesc plafonul înstelat (la propriu!). Mă mai „aduc la viață” un pic monitoarele ieșite ca prin minune din spătarele scaunelor față, dar niciun zgomot, nicio tresărire a suspensiei… nimic.

Peisajele se succed rapid prin geamurile laterale ca într-un film mut… Mi-aș dori să consult evoluția bursei, ca să văd cu câte puncte procentuale au crescut acțiunile companiei. Dar nu dețin nicio companie. Încă. De aceea, îmi calc pe mândria de aristocrat și leg o conversație distractivă cu Elena, care, din postul de „chauffeur” de 45 kg, „mână” iscusit nava și mai scoate câte o interjecție admirativă, când îi „scapă” piciorul în accelerație. Clar, în Phantom te-ai plictisi de unul singur…

Showroom-ul Rolls-Royce. Predau cheia, cu un amestec de regret și ușurare. Mi-a plăcut nespus opera de artă britanică, dar n-o s-o cumpăr. Deocamdată. Arunc o ultimă privire la culoarea Dark Indigo și mă întreb de ce au ales-o tocmai pe ea, din totalul de 44.000 de nuanțe, pentru mașina mea? Soarele, aflat la apus, relevă reflexii nebănuite în joaca printre cele opt straturi de vopsea, iar eu îmi amintesc că doar șmirghelul fin folosit pentru polișarea manuală costă 100 de euro… Urc în autobuz ca să-mi spăl toate păcatele huzurului.

Verdict| Dacă nu Louvre și Prado, măcar British Museum ar trebui să aibă un Phantom în galerie. Sau mai multe, pentru că fiecare exemplar este unic: 100% din unitățile vândute sunt personalizate. Nivelul de lux și de individualizare pe care îl propune Phantom sunt, practic, copleșitoare. Nu degeaba a fost denumit “cel mai bun autoturism din lume”!

  • Materiale interioare excepționale
  • Rulare ireal de silențioasă
  • Spațiu interior uriaș și la versiunea cu ampatament standard
  • Motor foarte bine echilibrat și puternic
  • Schimbare insesizabilă a treptelor de viteză
  • Tehnologie de top, utilizare simplă
  • Preț mare
  • Direcție prea asistată și mult demultiplicată
DATE TEHNICERolls-Royce
ModelPhantom
Motor/ nr. cilindriV12, bi-turbo
Cilindree (cmc)6.750
Putere maximă/turație (CP/rpm)571/5.000
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)900/1.700
Transmisiespate
Cutie de vitezeautomată, 8 trepte
L/l/h (mm)5.762/2.018/1.646
Ampatament (mm)3.552
Volum portbagaj (l)548
Masă la gol (kg)2.560
Accelerație 0-100 km/h (s)5,3
Viteză maximă (km/h)250
Consum mixt WLTP (l/100 km)15,0-15,7
Emisii WLTP CO2
(g/km)341-356
Preț (euro cu TVA)aprox. 380.000

Adaugati comentariu