Test Rolls-Royce Cullinan: Majestatea sa, Rolls-Royce

test Rolls-Royce Cullinan 2020

Primul SUV Rolls-Royce din istorie este, ca orice Rolls, cel mai scump în clasa lui, cel mai luxos, cel mai exclusivist și bineînțeles sub capotă se regăsește faimosul V12 turbo de 6,75 litri. Test Rolls-Royce Cullinan.

Foto: Bogdan Paraschiv

Acum mai bine de un an reușeam să realizăm o ședință foto statică cu noul Rolls-Royce Cullinan, care poartă numele celui mai mare diamant descoperit vreodată în lume și vrând astfel să sugereze că este un SUV al superlativelor. Este cel mai scump, cel mai exclusivist, cel mai luxos, cel mai masiv și cel mai greu SUV construit vreodată. Acum am avut și marea șansă de a-l conduce.

test Rolls-Royce Cullinan 2020

Impunător este primul cuvânt care îți vine în minte când te apropii de mașină. Cu o gardă la sol standard de 220 mm, Rolls-Royce Cullinan este impresionant, având o înălțime de 1.835 mm și fiind cocoțat pe jantele de 21 inci, standard pentru echiparea cu pneuri de iarnă. Imaginea de rege al șoselelor este confirmată și de grila masivă din oțel inoxidabil, care paradoxal, pare mai mică decât la Phantom din cauza părții frontale înalte.

Lux opulent cum numai în Rolls-Royce există

Apăs pe cheia de contact sau ating clanța din oțel inoxidabil și deschid ușa față care este lată și grea de parcă ar fi blindată. Rolls-Royce s-a gândit că unii dintre clienții lor nu sunt la prima tinerețe și la deschiderea ușilor suspensia coboară automat cu 40 mm pentru a facilita accesul, iar apoi revine la nivelul normal.

test Rolls-Royce Cullinan 2020

 

Când vezi mocheta groasă și moale de pluș primul impuls pe care îl ai este să verifici dacă nu ești murdar pe pantofi. Practic, nu doar podeaua ci și baza scaunelor și a banchetei sunt îmbrăcate în aceeași mochetă moale luxoasă. Și mai trebuie să știți că inserțiile de lemn nu sunt doar straturi de furnir aplicate succesiv ci lemn masiv cum nu există în nicio altă mașină.

Scaunele față cu masaj, ventilație și încălzire sunt imense dar, surprinzător, nu sunt doar niște fotolii de lux ci sunt și destul de bine configurate. Butonul de start al motorului este în stânga ca la Porsche însă la pornire trebuie să ciuliți urechea ca să fiți siguri că motorul a pornit.

Configurația V12 și cuplul imens de 850 Nm sunt marile atuuri

Acest V12 este atât de bine echilibrat încât nici la pornire nu se simte nimic. Doar când îl accelerezi se aude un mic șuierat care nu crește prea mult în intensitate pe măsură ce urcă în turație.

Cuplăm schimbătorul situat în dreapta pe coloana volanului la fel ca la Mercedes-Benz și pornim. Senzația este că te afli la volanul unui tanc care se conduce însă foarte ușor. Trebuie să fii însă foarte atent în oraș la viraje deoarece diametrul de bracaj este destul de mare, de 13,23 metri.

Citește testul cu Rolls-Royce Phantom 

Ca și Phantom, Cullinan vine cu direcție integrală și la lungimea de 5.341 mm și ampatamentul de 3.285 mm, diametrul de bracaj poate fi considerat decent deoarece la viteze mici direcția integrală mai salvează 1 metru.

La ieșirea pe drum național impresia este că SUV-ul Cullinan este un vehicul maiestuos și suveran. Se deplasează lejer și extrem de relaxat și senzația pe care o ai este că motorul nu își utilizează nici 10% din putere.

test Rolls-Royce Cullinan 2020

De altfel, nu ai turometru ci doar un indicator de putere gradat în sens invers în stânga vitezometrului care îți arată ce procent din putere utilizezi. Cutia automată Steptronic cu 8 trepte este perfectă pentru acest V12 turbo deoarece schimbă lin ca o cutie CVT și nu simți deloc când treci prin 3-4 trepte odată.

Trenul de rulare nu e reglabil ca la BMW ci are doar un reglaj special pentru confort

Am căutat pe consola centrală selectorul pentru modurile de rulare pe care îl știam de la BMW, dar nu l-am găsit pentru că Rolls-Royce nu are așa ceva. Nu există mod Sport, Eco sau Comfort ci doar modul Rolls-Royce.

test Rolls-Royce Cullinan 2020

În funcție de cum conduci, tăria suspensiei se reglează automat. De exemplu, dacă accelerezi brusc, mașina nu se ridică de bot ci suspensia se întărește și la fel se întâmplă dacă exagerezi la trecerea prin viraje.

Însă sportivitatea nu este o calitate a acestei mașini care atinge totuși 100 km/h în numai 5,2 secunde deși are o masă respectabilă de 2.735 kg cu tot cu șofer. Principala ei calitate este rularea perfect relaxată. Asta nu înseamnă că nu merge repede.

Accelerează ca un TGV 

Când accelerezi nu ai acea brutalitate a unui kick-down de la Urus de exemplu ci marele V12 accelerează foarte liniar și progresiv ca un TGV. Și senzația este că marele V12 nu se forțează deloc chiar și atunci când apeși la podea accelerația. Dar atunci e singura dată când indicatorul de putere se deplasează spre zero, semn că ai apelat la toate resursele.

Viteze de 160-180 km/h se ating foarte repede și ești puțin derutat pentru că mașina nu face deloc zgomot, izolarea fonică fiind excepțională. Dacă deschizi geamul se aude un șuierat puternic, dar cu geamurile închise ești în lumea ta, perfect izolat de tot ce te înconjoară și de aceea percepția asupra vitezelor mari este redusă.

Puterea maximă de 571 CP nu este un record, dar cuplul maxim de 850 Nm disponibil încă de la 1.600 rpm este explicația răspunsului fără efort încă de la turații reduse.

Cullinan este primul Rolls cu tracțiune integrală. Poți să reglezi înălțimea gărzii la sol și manual de la două butoane de pe consola centrală situate în stânga controller-ului cunoscut de la BMW și ai și în premieră la un Rolls buton off-road.

test Rolls-Royce Cullinan 2020

În acest caz, sistemul de aer comprimat asigură o presiune mai mare pentru a apăsa roata care tinde să piardă contactul cu solul și a asigura astfel aderența optimă. Sistemul 4×4 este similar cu xDrive de la BMW, iar suspensia combină puntea față cu brațe suprapuse cu o punte spate multilink cu cinci brațe.

test Rolls-Royce Cullinan 2020

Este necesar un timp de acomodare cu frânele din două motive. Masa este destul de mare și ca și restul comenzilor pedala de frână este reglată destul de soft cu un răspuns liniar și o cursă lungă. De aceea, dacă ai nevoie să te oprești mai repede trebuie să apeși mai hotărât pedala de accelerație.

Majoritatea meniurilor din sistemul multimedia sunt cunoscute de la BMW, dar două detalii ne-au atras atenția.

Primul este meniul pentru acționarea statuetei Spirit of Ecstasy. Aceasta se poate coborî sau ridica automat în timpul mersului. Însă pentru că este un obiect dorit de mulți, la închiderea ușilor coboară automat în caroserie și iese în afară la deschiderea mașinii.

Al doilea detaliu este consumul. Pe un parcurs extraurban am înregistrat un consum de 20 l/100 km, ceea ce este acceptabil pentru uriașul V12 de 6,75 l/100 km.

Configurează Rolls-Royce Cullinan

Sisteme de asistență high-tech de la BMW 

Tot de la BMW, Cullinan a preluat toate sistemele moderne de asistență inclusiv un head-up display de format mare, sistemul sofisticat de vedere pe timp de noapte Night Vision și o cameră la 360 grade cu vedere și de sus.

În spate stai ca într-un salon de lux britanic. Mașina de test avea configurația standard cu banchetă însă optional se poate comanda și o configurație cu două locuri individuale și cu bar cu frigider în mijloc. Surprinzător, nu există opțiune pentru scaune spate care să se transforme în pat prin înclinarea mai mare a spătarului la fel ca la Maybach.

test Rolls-Royce Cullinan 2020

Cine crede că un posesor de Rolls are nevoie de așa ceva se înșeală. Cei ce dețin un Rolls nu merg în medie mai mult de 150 km la un drum, iar pentru distanțe lungi iau avionul privat. De aceea, o configurație precum cea de la Maybach nu este printre cerințele unui proprietar de Rolls.

Majoritatea comenzilor sunt electrice inclusiv pentru uși, măsuțe

Există însă alte facilități de confort. Ușile spate care se deschid invers și lipsa montantului central asigură un acces perfect în spate. Iar pasagerii pot închide ușa apăsând un buton de pe montantul interior spate. Poți rabate electric spătarele scaunelor spate ori din portbagaj, ori de la două butoane plasate în ambele uși spate.

Bineînțeles, și acționarea măsuțelor de lucru din spate sau a celor două monitoare de la sistemul de entertainment se face tot electric dintr-un buton dedicat pentru fiecare.

Cum era de așteptat, economie nu s-a făcut nici în portbagaj care este capitonat în întregime cu același plus gros și moale. Volumul standard al portbagajului este de 560 litri, dar se poate mări la 1.930 litri prin rabatarea banchetei.

Inedit este faptul că prin rabatarea banchetei se creează un prag nepractic însă – surpriză – podeaua portbagajului se poate ridica acționată electric pentru a veni la nivel cu spătarul rabatat al banchetei. Nu e o fiță, dar proprietarilor de Rolls nu le place ca bagajele să alunece în interior.

test Rolls-Royce Cullinan 2020

Dacă însă se întâmplă că vreun proprietar de Rolls dorește să transporte un obiect lung atunci poate alinia podeaua portbagajului cu spătarul banchetei.

Cu un preț de 341.000 euro plus TVA, Cullinan reprezintă o clasă în sine concurând doar cu el însuși. Cel puțin din perspectiva prețului, singurii concurenți sunt o operă de artă sau un mic iaht. Cullinan este ca orice Rolls expresia luxului absolut și al rulării perfect relaxate într-o liniște totală.

Verdict

Experiența conducerii unui Rolls este unică pentru că nicio altă mașină din lume nu oferă o conducere atât de relaxată și de silențioasă și un motor V12 atât de rafinat care pare că niciodată nu depune vreun efort prea mare. Dar pentru a te bucura de această experiență unică trebuie să plătești un preț dublu comparativ cu Urus sau Bentayga.

DATE TEHNICE Rolls-Royce
ModelCullinan
Motor/ nr. cilindri V12, turbo
Cilindree (cmc)6.750
Putere maximă/turaţie (CP/rpm)571/5.000
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm) 850/1.600
Transmisieintegrală
Cutie de viteze8 trepte, automată
L/l/h (mm)5.341/2.000/1.835
Ampatament (mm)3.295
Volum portbagaj (l)560-1.930
Acceleraţie 0-100 km/h (s)5,2
Viteză maximă (km/h)250
Consum urban/extr./mixt (l/100 km)22,4/11,0/15,0
Emisii CO2 (g/km)341
Preț (euro cu TVA) 405.79

Adaugati comentariu