TomTom Traffic Index: București, fost „lider” al aglomerației

TomTom Traffic Index: București, fost „lider” al aglomerației

Conform celui de-al nouălea studiu de trafic anual TomTom Traffic Index, capitala României nu mai este cel mai aglomerat oraș european. Lider la nivel mondial este Bengaluru din India, iar pe Bătrânul Continent Moscova a revenit pe prima poziție.

TomTom Traffic Index este un studiu anual care oferă numeroase detalii cu privire la nivelul actual și istoric al aglomerației din trafic. Pentru 2019, TomTom Traffic Index a raportat situația din trafic pentru 416 orașe din 57 de țări. Raportul, în format interactiv, este disponibil online.

Anul trecut, cel mai aglomerat oraș din întreaga lume a fost Bengaluru, un oraș din sudul Indiei. În medie, șoferii de aici au petrecut cu 71% mai mult timp în trafic. Urmează Manila (71%) din Filipine, Bogota în Columbia (68%), locul întâi din 2018 – Mumbai (65%) și Pune (59%), ambele tot din India.

Compania din Amsterdam, Olanda, a raportat pentru Europa pe locul „fruntaș” capitala Rusiei – Moscova (59%). Pe locul doi este Istanbul (55%) – Turcia, urmat de Kiev (53%) din Ucraina. Anul trecut, Bucureștiul a fost scos în afara podiumului – însă aglomerația rămâne la cote înalte, cu 52%. Top cinci-ul este întregit de Sankt Petersburg, cu (49%). Pentru comparație, Paris (39%), Roma și Londra (câte 38%) s-au situat de-abia pe locurile 14, 15 și 17.

În restul lumii, cele mai aglomerate orașe americane sunt Los Angeles (42%), New York (37%) sau San Francisco (36%). Conform TomTom Traffic Index, traficul s-a înrăutățit continuu de-a lungul ultimei decade. Astfel, 57% din țările inclus în studiu au înregistrat creșteri ale valorilor de trafic. Nivelul global al aglomerației a fost, anul trecut, de 29%.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top