Top: cele mai ieftine mașini electrice din România

Deschidere electrice ieftine

5. Renault ZOE – 30.350 euro (20.350 euro prin Rabla Plus)

Al doilea cel mai bine vândut model electric din Europa (după Tesla Model 3), cu 45.129 unități în 2019, vine cu un excelent raport prestații/preț. Astfel, compacta franceză este animată în versiunea standard Z.E.40 R110 de un motor de 109 CP, care acționează puntea față și îi imprimă o accelerație 0-100 km/h în 11,4 s și o viteză maximă de 135 km/h.

Noul Renault ZOE (3)

Bateria standard de 44,1 kWh (41 kWh utili) permite o autonomie medie WLTP de 300 km (255 km mediu real, sau, în trafic urban, 385 km) și se încarcă de la surse de 45 kW până la 80% în 45 min, sau la AC de 22 kW până la 100% în 2h15m.

Noul Renault Zoe

Se poate și mai bine: pentru versiunea Z.E.50 R135 trebuie să urcați de la nivelul de echipare Life la Zen și, în consecință, să plătiți o diferență de 1.900 euro. Însă, pe lângă dotările suplimentare, veți primi și un motor mai puternic, de 136 CP, care accelerează până la 100 km/h în 9,5 s și atinge 140 km/h, precum și o baterie de 55 kWh (52 kWh net), capabilă de o autonomie WLTP în ciclu mixt de 385 km. În condiții reale, aceasta atinge 315 km și ajunge chiar la 480 km în regim urban!

Adaugati comentariu