Toyota aduce Supra la Geneva și intră în luptă cu AMG

AutoExpress scrie că Toyota va aduce, cel mai probabil, noua Supra la Geneva și își propune să concureze cu Mercedes AMG prin intermediul modelelor dezvoltate de sub-brandul sportiv Gazoo Racing.

Noua Supra trebuia să fie prezentată inițial la evenimentele din America, fie la Los Angeles, fie la Detroit, dar oficialii companiei au decis să amâne lansarea acestuia. Sursele jurnaliștilor englezi susțin că modelul dezvoltat împreună cu BMW, care va lansa noul Z4, ar urma să fie lansat la Geneva, în martie, dar sub sigla GR a diviziei sportive Gazoo Racing. Aceeași publicație precizează și faptul că decizia a fost luată după ce președintele Toyota, Akio Toyoda, a testat prototipul, și le-a cerut celor din echipa condusă de Shigeki Tomoyama să se implice pentru a oferi modelului un plus de sportivitate.

toyota-supra-003

Deocamdată nu există detalii certe privind propulsoarele, dar jurnaliștii englezi speculează că vor exista versiuni de motorizare cu patru și șase cilindri, nefiind exclusă nici o versiune hibridă dezvoltată pe baza tehnologiei folosite de prototipurile din Campionatul Mondial de Anduranță. Totodată ei scriu că în pofida veștilor anterioare, care vorbeau despre folosirea exclusivă a tracțiunii integrale, în ofertă urmează să fie inclusă și o cutie manuală. AutoExpress dă ca sigure patru versiuni diferite, Supra, Supra GR, Supra GR Sport și Supra GRMN (Gazoo Racing Masters of Nurburgring) și scrie că modelul ar urma să fie comercializat din 2019, spre deosebire de BMW Z4, care ar urma să apară pe piață în partea a doua a acestui an.

Gazoo Racing în luptă cu Mercedes-AMG

”Nu există motive să nu avem versiuni GR pentru toate modelele Toyota în viitor”, a declarat la finele anului trecut Shigeki Tomoyama, șeful Gazzo Racing. Deja a fost prezentat Yaris GRMN, iar acum, iată, vine Supra. Este limpede că în momentul de față modelele GR vor reprezenta o prioritate pentru marca japoneză, care intră practic în luptă cu diviziile Mercedes-AMG și BMW M.

dsc_4002

După Supra, scire AutoExpress, urmează să apară declinări ale viitorului GT86, iar apoi, pe baza unor studii de piață, urmează să fie alese și alte modele din gama Toyota pentru a beneficia de versiuni sport. ”Este direcția justă în acest moment. Am muncit serios pentru a dezvolta modele performante pentru echipele angrenate în competițiile sportive de diverse tipuri, iar aceste tehnologii trebuie să ajungă și la consumatorul final”, a declarat Shigeki Tomoyama.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top